Mesajul Patriarhului Daniel cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la trecerea în neființă a lui Avram Iancu

Politica nationala

Patriarhul Daniel a transmis, sâmbătă, 11 septembrie, un mesaj la împlinirea a 150 de ani de la trecerea în veșnicie a lui Avram Iancu.

„Anul acesta comemorăm împlinirea a 150 de ani de la trecerea la Domnul a Eroului Naţional Avram Iancu (†1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepționale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale ale românilor, cel care a condus Revoluția română din Transilvania între anii 1848-1849.

Primăvara popoarelor, cum a fost numit valul revoltelor revoluționare împotriva regimurilor absolutiste din anul 1848, a reprezentat un moment istoric excepțional în cursul istoriei. Curentul revoluţionar, care a debutat în Franța, a devenit în scurt timp o amplă mișcare politică şi socială, manifestată la nivelul întregii Europe, cuprinzând şi Ţările Române.

În Moldova şi Ţara Românească, amenințate de intervențiile represive ale două mari imperii absolutiste (Rusia şi Turcia) revoluția din 1848 nu a durat decât câteva zile, fiind repede înăbușită. În Transilvania, însă, aflată sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, revoluția română a avut un caracter preponderent naţional, susţinută fiind şi de fruntaşii români veniți de peste Carpaţi, în Munţii Apuseni. Aici, revoluția română nu a putut fi înfrântă cu forța armelor, ci a durat aproape un an şi jumătate, având ca opoziție partea maghiară, care voia răpirea Transilvaniei şi anexarea ei la Ungaria, şi care nu recunoştea românilor şi sașilor dreptul la existență naţională, la păstrarea limbii şi a credinţei.

Astfel, anul 1848, anul marilor speranțe, n-a produs imediat împlinirile așteptate, mai ales pentru români. Represiunea a acționat succesiv, înăbușind procesele revoluționare. Însă, de fapt, revoluția era marea biruitoare, încât la scurt timp popoare întregi, inclusiv românii, şi-au realizat treptat idealurile unităţii naţionale.

Avram Iancu are marele merit de a fi catalizat poporul român din Transilvania în jurul idealurilor sfinte de libertate şi de afirmare a conştiinţei naţionale. Numele său a devenit în curând un simbol puternic al libertăţii naţionale în conştiinţa întregului popor român, încât declararea sa oficială drept Erou al Națiunii Române, în 17 noiembrie 2016, a reprezentat doar validarea unui adevăr incontestabil.

La scurt timp după moartea sa, poporul român l-a înălţat pe Avram Iancu drept stindard al libertăţii şi al identităţii naţionale, numele său devenind un reper important cu încărcătură simbolică.

Memoria colectivă, după cum se știe, este scurtă; mai ales atunci când un popor traversează traume colective: războaie, regimuri opresive totalitare, perioade critice care manipulează conștiințe prin încercarea ștergerii identității noastre naţionale şi spirituale.

Comemorarea Eroului Naţional Avram Iancu la împlinirea a 150 de ani de la moartea sa are rolul de a contribui la promovarea şi completarea cunoaşterii istoriei noastre, cât şi la educarea modului în care ne raportăm la memoria şi istoria naţională.

Istoria vieţii şi a luptei lui Avram Iancu, dedicate cauzei româneşti, trebuie spuse şi cunoscute pentru a întări astfel legătura noilor generaţii cu trecutul, pentru a păstra şi cultiva în memoria noastră şi a urmașilor noştri preţuirea şi recunoştinţa faţă de sacrificiul înaintașilor care s-au jertfit pentru împlinirea idealurilor de libertate şi unitate ale poporului român.

Evenimentele culturale şi spirituale organizate de Consiliul Județean Hunedoara împreună cu Episcopia Devei şi Hunedoarei, pentru omagierea personalităţii lui Avram Iancu, culminează în această zi cu sfinţirea bisericii cu hramul Adormirea Macii Domnului, o nouă poartă a cerului, unde se vor înălța rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru Eroul Naţional Avram Iancu, cel care odihnește în apropierea acestui sfânt lăcaş, întru nădejdea Învierii şi a vieţii veşnice.

De-a lungul timpului, Biserica Ortodoxă Română a manifestat o grijă deosebită faţă de eroii neamului românesc, pomenindu-i la fiecare Sfântă Liturghie. Atunci când cinstim eroii neamului românesc, cinstim demnitatea poporului român credincios, jertfelnic şi luptător, iar atunci când îi comemorăm şi îi pomenim din neam în neam, din generaţie în generaţie, afirmăm conştiinţa unităţii naţionale şi conştiinţa continuităţii naţionale.

Avem convingerea că cei care s-au jertfit pentru neamul românesc sunt binecuvântaţi de Dumnezeu pentru iubirea lor smerită și jertfelnică, deoarece libertatea și unitatea unui popor sunt daruri de la Dumnezeu, care trebuie însă cultivate, păstrate şi apărate.

Felicităm pe toți organizatorii acestor evenimente culturale şi bisericeşti, pe ctitorii și binefăcătorii acestui sfânt lăcaş și pe credincioșii prezenți la aceste momente sfinte și solemne de spiritualitate și demnitate naţională.

Ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel Răstignit şi Înviat, să reverse harul Său, al luminii şi al vieţii veşnice, peste Eroul Naţional Avram Iancu, dăruindu-i odihnă sfântă întru nădejdea Învierii, iar nouă, celor ce îl cinstim, să ne dăruiască puterea să păstrăm dreapta credinţă, să ne iubim poporul şi patria, să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor!”, a transmis Patriarhul Daniel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *