Cât timp lumea a fost preocupată mai cu seamă cu altele, în ultimele 3-4 zile, Ucraina a demonstrat faptul că categoria liderilor politici și militari care se țin de promisiuni n-a dispărut.
Cu ajutor occidental, dar mai ales cu mobilizarea exemplară a resurselor materiale și în primul rând umane (având în prezent forțe armate și rezerve mobilizate în număr DUBLU, față de Rusia, la o populație MULT sub o treime față de a celei din urmă), folosindu-se de instruirea clar superioară a trupelor de front și liderilor acestora (subofițeri și ofițeri), de expertiza (tactică și strategică) a militarilor de comandament și a lidershipului armatei cu o clasă peste a celor ai forțelor ruse și nu în ultimul rând de o motivație a militarilor care nu se poate compara cu cea componenților armatei ruse agresoare, forțele armate ucrainene au început o contraofensivă pe o scară semnificativă, pe care conducerea politico-militară a tării o promitea pentru final de august – început de septembrie încă de la începutul primăverii.
După cum putem observa, a fost respectat până și timingul acesteia.
Contraatacul ucrainean, deși așteptat de forțele ruse (și confirmat din surse rusești) aș putea spune că a depășit ca succes inițial estimările optimiste medii.
Mai întâi datorită faptului că ofensiva a început pe două fronturi distincte, cel principal în nordul frontului de est, dinspre Harkov căre regiunea Luhansk, iar cel secundar în estul frontului de sud, dinspre Nikolaev spre (ca obiectiv mai îndepărtat) Herson.
Posibilitatea atacului pe două fronturi era considerată de mulți observatori ca depășind capacitatea de management ofensiv a comandamentului militar ucrainean, considerat unul specializat mai degrabă în operațiuni militare de mică amploare (și gherilă), precum și capacitățile logistice, apoi cele legate de dotarea cu sisteme de armament și nu în ultimul rând de existența efectivelor suficient de bine instruite necesare. Or se pare că ucrainenii au depășit (din nou) așteptările unora.
A fost evitat un atac de amploare asupra regiunii/oblastului Donețk, posibil așteptat de către ruși (orașul Donețk în sine reprezentând o „pradă” aparent la îndemână pentru ucraineni, prin poziționarea sa apropiată de linia frontului).
Acesta ar fi însemnat o pătrundere riscantă în chiar centrul dispozitivului rusesc din est, ușor de încercuit și cu bazele de plecare a ofensivei ușor de anihilat. Evident, ucrainenii au zis „pas” la o nadă atât de evidentă.
Al doilea motiv pentru care operațiunile au depășit ca succes asteptările optimiștilor rezervați este faptul că, într-o perioadă de două zile, a fost eliberată aproape întreaga regiune (oblast) Harkov (inclusiv orașul Izium, fostă bază de operații a ofensivelor rusești, și micul orășel Sviatohirsk, vechi centru religios al Ucrainei) forțele ucrainene apropiindu-se de frontierele regiunii Luhansk. Astfel, Harkovul este scos din raza de acțiune a artileriei grele rusești.
De asemenea, forțele ucraniene au executat atacuri de fixare/diversiune în mai multe puncte, atât pe frontul de est cât și pe cel de sud, pentru a împiedica redizlocarea forțelor ruse spre zonele principale de atac. Unele dintre acestea, se dovedește, pot fi transformate în succese locale, cum ar fi eliberarea localităților Liman sau Belogorovka/Bilohorivka, în zona centrală a frontului de est, pentru care (conform unor informații) încă se duc lupte.
Acestea reprezintă puncte-cheie pentru ceea ce ar putea constitui avansul ulterior către vest al ofensivei ucrainene.
La capitolul nereușite am putea menționa faptul că forțele ruse s-au retras opunând o rezistență minimală, pentru a evita încercuirea. Iar militarii ruși care n-au reușit să fie încercuiți vor fi disponibili pentru a lupta în altă parte. Partea bună a acestei nereușite, ca să formulez astfel, este reprezentată de minimizarea pierderilor umane DE AMBELE PĂRȚI.
Motivele eșecului unei acțiuni defensive ruse (enumerate selectiv, și aplicat la acest context):
– Uzura materialului și a sistemelor de luptă, care timp de peste șase luni s-au „plimbat” de la frontiera ruso-belaruso-ucraineană la Kiev și din centrul Ucrainei iar apoi spre actualele poziții, și au fost de asemenea transferate de pe unul dintre actualele fronturi pe celălalt, totul parțial pe drumuri grele/improvizate, sub focul rachetelor antitanc, dronelor de atac și al artileriei (și infanteriei/blindatelor) ucrainene.
– Lipsa oricărui material valoare calitativă cel puțin egală cu cel aflat pe front, funcțional și disponibil pentru a fi folosit ca substitut.
– Lipsa acută a forțelor umane instruite, ca urmare a piederilor mari care (la acest capitol) sunt de multă vreme ascunse cu cea mai mare grijă posibilă de către partea rusă.
PS: Pe 12 septembrie, Rusia a propus din nou negocieri de pace, respinse de partea ucraineană. Mai exact, conform presei din Ucraina, amânate până la „eliberarea completă a Ucrainei” (fiind avute în vedere frontierele pre-2014) de sub ocupația rusă, pentru discuțiile de pace care ar surveni acestor evenimente președintele ucrainean sugerând ca puncte pe agendă demilitarizarea Rusiei, ca urmare a pericolului pentru țările vecine pe care s-a dovedit că îl reprezintă, și compensațiile datorate de către aceasta Ucrainei pentru agresiunea asupra sa și perioada de ocupație mlitară. 🙂
Interesant cum se mai poate întoarce roata în istorie, nu? Să-i trimitem un gând bun lui Vladi Vladimirovici Putin, să nu-i peznească vreo vână în cavitatea crainană. :(.
În linkul de mai jos, o relatare mai detaliată și descriptivă, cu harta în față, a evoluțiilor punctate de mine.
– 13 septembrie 2022 (prezintă situația din teren la nivelul zilei de 12 septembrie): https://www.youtube.com/watch?v=eSj-0-susZs&t=24s
– 14 septembrie 2022 (prezintă situația din teren la nivelul zilei de 13 septembrie): https://www.youtube.com/watch?v=24qFCm5rAtY&t=601s
Sănătate și pace dreaptă tuturor!
