Directorul Bibliotecii Naţionale, invitat de USR la audieri în Parlament, pe 17 octombrie / Partidul solicită deblocarea accesului la tezele de doctorat

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Deputatul USR şi preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor Iulian Bulai l-a invitat la Parlament pe directorul Bibliotecii Naţionale a României Adrian Cioroianu, pe 17 octombrie, la ora 13.00, pentru a discuta despre actualul blocaj în accesarea tezelor de doctorat aflate la bibliotecă şi pentru a identifica soluţiile legale şi administrative de rezolvare a situaţiei, conform News.ro.

USR a demarat, vineri, un maraton de transcriere pentru teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, teză accesibilă exclusiv în format digitalizat la Biblioteca Naţională a României, arată un comunicat de presă al partidului.

Transcrierea se poate face doar de mână deoarece un regulament din 2016 al instituţiei prevede ca tezele de doctorat aflate în custodia Bibliotecii Naţionale a României pot fi consultate doar de la două calculatoare din incinta Bibliotecii, fără posibilitatea de a le consulta online. Chiar şi în cazul în care persoanele ce doresc să consulte tezele de doctorat se deplasează la sediul instituţiei conduse de Adrian Cioroianu, lucrările nu pot fi fotografiate, singura variantă rămasă fiind transcrierea de mână.

Vineri, Cristian Ghinea şi Iulian Bulai s-au apucat să transcrie lucrarea. Deputaţii USR Denisa Neagu, Diana Buzoianu şi Iulian Lorincz se află, luni, la Biblioteca Naţională pentru a continua să transcrie teza lui Lucian Bode.
 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *