Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Riga, că termenul final pentru decizia privind aderarea României la Schengen nu este 8 decembrie, când are loc Consiliul JAI, ci este data la care poate fi discutată posibilitatea intrării în Schengen a ţării noastre. „Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni”, până când toate întrebările altor state precum Austria, Olanda sau Suedia primesc răspunsuri clare.
„România e pregătită de 11 ani. Acest lucru a fost demonstrat acum 11 ani. Totuşi, anii au trecut şi am reluat cu insistenţă solicitările pentru a finaliza acest demers. Au existat în spaţiul european câteva solicitări care se refereau la noi. Una a fost să fie terminat, finalizat procesul MCV, lucru care s-a întâmplat ieri, când Comisia Europeană a decis că s-a terminat MCV, fiindcă România a a atins toate obiectivele. A doua chestiune a fost ridicată de mai multe voci – oare România mai e pregătită să adere la Schengen? A existat o misiune de evaluare la care au fost experţi. Au venit, au verificat şi au scris un raport nu pozitiv, ci foarte pozitiv. S-a dorit pe anumite sectoare încă o aprofundare a acestei verificări. Raportul este foarte pozitiv şi îndeplinim toate, toate cerinţele pentru a deveni parte a Schengen”, a declarat Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă comună susţinută, miercuri la Riga, cu preşedintele Republicii Letonia, Egils Levits.
Şeful statului a adăugat că sunt politicieni din Austria care au ridicat problema aderării României la Schengen din cauza că ţara noastră are un număr mare de migranţi care ajung în centrul Europei fără a fi controlaţi la frontierele externe ale UE.
„România nu a fost, nu e şi nu va fi o ţară care generează migraţia sau permite migraţia necontrolatră. Am auzit şi eu că partea austriacă a venit cu nişte date care, după părerea noastră, trebuie să fie foarte atent verificate. Repet, prin România nu a existat, nu există şi nu va exista un flux migratoriu necontrolat. Noi ştim de unde vin migranţii şi pe unde trec şi în discuţii între experţi aceste lucruri vor fi explicate şi părţii austriece. Cert este că nu prin România vin aceşti migranţi care creează îngrijorări pe care le putem înţelege în Austria. Ruta balcanică e problematică. Noi am luat toate măsurile. România nu e parte a rutei balcanice de migranţie necontrolată. România are potenţial, are capacitatea de a veni în sprijinul austriecilor pentru a domoli acest flux”, a mai precizat preşedintele Iohannis.
Preşedintele României a adăugat că ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode, va merge la Viena pentru a avea întrevederi şi discuţii tehnice cu omologul austriac, însă a avansat şi posibilitatea ca decizia privind aderarea la Schengen a României să nu fie luată la Consiliul JAI din 8 decembrie.