USR propune, majoritatea PNL-UDMR respinge pe bandă rulantă. Și ce le-au mai cerut useriștii oamenilor lui Boc din Consiliul Local pentru 2023

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider
Consilierii locali au votat, la ultima ședință din 2022, pe 27 decembrie, execuția bugetară a bugetului Clujului, la semestrul IV din acest an. Potrivit datelor, pe partea de dezvoltare, cheltuielile sunt mult sub estimările de la început de an, implicit realizarea proiectelor de investiții propuse, scrie ActualdeCluj.ro.
 
Consilierii USR au cerut primarului Boc, la ultima ședință din an, să își asume, împreună cu Consiliul Local un grad de execuție al bugetului de dezvoltare (investițiile propuse în Cluj-Napoca) de 60% în 2023. Anul accesta, cu datele până în 9 decembrie, execuția bugetului de dezvoltare a fost sau se va apropia la finalul anului de circa 40%.
 
„Aș vrea să spun că de mai bine de doi ani de zile de când am intrat în Consiliul Local atragem atenția asupra faptului că chiar nu trebuie să ne mulțumim cu o execuție bugetară a bugetului de dezvoltare de 30 și un pic la sută și că e important să ne propunem să ajungem la 65-75% în maxim doi ani. Și, după cum știți, chiar nu ne-am oprit numai la a atrage atenția. Ne-am implicat, ne-am pus la dispoziție cunoștiințele, am venit regulat cu soluții și tot felul de propuneri de identificare a problemelor și să vedem cum am putea crea un astfel plan de acțiune care să ne aducă, după cum spuneam, mai repede și mai bine, optim, la implementarea proiectelor pe care ni le propunem. Nu este în interesul nimănui să alocăm bani pe care nu reușim să îi cheltuim. Sau să propunem proiecte an de an și să nu reușim să le implementăm. Și nu contează dacă suntem opoziție sau putere, pentru că interesul nostru este să investim acești bani cât mai optim pentru a crește bunăstarea clujenilor. Și sunt sigură că este în interesul tuturor. Și a celor din PNL și a celor din UDMR și a nostru a celor din USR sau PSD. Și nu reușim din 2019 să facem acest lucru. Ne învârtim la 30 și un pic la sută execuție bugetară. Am avut o excepție în 2020 când am fost la 50 și un pic la sută, acum ne întoarcem la 40% iar lucrurile nu merg cum ni le dorim cu toții. Și cu atât mai grav e cu cât în domeniul învățământului, un domeniul unde știm cu toții că situația nu e optimă și că fugim să acoperim necesarul de spații și prea puțin alocăm resurse pentru a asigura calitatea necesară pe care ne-o dorim pentru anul 2022, chiar și în acest domeniu, reușim să realizăm maxim 70%. Avem anumite zone unde reușim și mai puțin decât atât. Ne propunem să alocăm niște bani, să îi investim, și nici măcar aici, unde știm că avem o problemă mare, nu reușim să atingem execuția bugetară sau chiar să suplimentăm. Nu vreau să dau exemple de proiecte care nu au fost un succes. Aș vrea să discutăm la nivel general și vă solicităm să ne propunem pentru 2023 să facem 60% din execuție și ca să facem acest lucru trebuie să plecăm de la ce nu a fost bine și de la ce putem face mai bine. Și suntem dispuși, ca de fiecare dată, să lucrăm mai bine, să stăm profesionist la masă, să lucrăm pe niște grafice care ne arată care sunt problemele mari ale proiectelor, la nivel general, nu doar a unuia dintre proiecte, ci punctual pe fiecare. Și pentru că, domnule primar,vă place vorba din străbuni cu cele rele să se spele, cele bune să se-adune, eu vă propun astăzi să spunem, la Cluj-Napoca, cele bune să se-adune, cele rele să devină lecții învățate”, a atras atenția consiliera locală USR, Adriana Cristian, la ședința online din 27 decembrie, citată de ActualdeCluj.ro
 
USR a cerut să nu crească prețul de facturare al energiei termice, s-a respins!
 
De asemenea USR a cerut Primăriei să nu crească clujenilor cu 117 lei prețul de facturare al energiei termice!
În condițiile în care criza energetică e ceva care se manifestă la nivelul întregii țări, vedem că multe orașe au reușit să păstreze același tarif la termoficare pentru populație ca anul trecut. La Cluj-Napoca în schimb, propunerea administrației a fost de a avea o scumpire procentuala de 42%, cea mai mare dintre orașele analizate.
Asta înseamnă că pentru un apartament cu 2 camere din Gheorgheni, o familie care anul trecut a plătit 1000 de lei încălzirea, anul acesta va plăti cu 420 de lei în plus.
Având în vedere faptul că în fiecare an rămân bani în buget, execuția bugetară fiind una care nu a depășit în ultimii ani 50%, Alexandra Oană, consilier local USR Cluj-Napoca a cerut majorarea nivelului subventiei acordate clujenilor, astfel încât creșterea de preț pentru populație să nu fie mai mare de 25%.
Propunerea USR a fost respinsă, astfel încât clujenii vor plăti din 2023 pentru încălzire un preț de 395 lei / gigacalorie, cu 117 lei mai mult decât anul acesta, dublu față de băcăuani și ploieșteni, cu 70% decât brașovenii, cu 65% mai mult decât sucevenii, dar cu 12% mai puțin decât cei din Constanța sau Drobeta Turnu Severin.
Ținând cont de costul ridicat al vieții în Cluj-Napoca și de faptul că, în acest an, Consiliul Local a majorat cu 20% costul transportului public, iar astăzi tariful la taxi cu 30%, precum și taxele, impozitele și parcările cu 5%, o majorare cu 42% și pentru energia termică e prea mult, motiv pentru care USR a votat împotrivă!
Bacău, Suceava, Constanța, Tulcea, Brașov, Ploiești sau Oradea sunt câteva exemple de orașe care au păstrat pentru 2023 prețul de facturare a energiei termice la nivelul anului 2022.
– Bacău: preț în 2022: 190,5 lei/gigacalorie; preț propus pentru 2023: tot 190,5 lei.
– Ploiești: preț în 2022: 196,3 lei/gigacalorie; preț propus pentru 2023: tot 196,3 lei.
– Brașov: preț în 2022: 233 lei/gigacalorie, preț propus pentru 2023: tot 233 lei.
– Suceava: preț în 2022: 240 lei/gigacalorie, preț propus pentru 2023: tot 240 lei.
– Botoșani: preț în 2022 similar cu ce aveam in Cluj-Napoca, 271 lei/gigacalorie; preț pentru 2023: 327 lei.
 
Precizăm că în consiliul local Cluj, un fel de miniparlament local, Puterea e formată din PNL-UDMR, din 2004 iar opozitia este, din 2020, formată din USR și PSD, în total 7 consilieri dintr-un total de 23. Un procent masiv din propunerile opoziției sunt respinse pe bandă rulantă de majoritatea PNL-UDMR. La marile proiecte ale Clujului, gen metrou, USR Cluj a votat pro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *