LECȚIA DE ISTORIE. Cum s-a constituit Clujul și ce spune o carte interbelică despre oraș

 

Volumul Clujul de Victor Lazăr, apărut în 1923 la editura Cultura Națională, oferă o primă radiografie a Clujului după Marea Unire. Volumul oferă date importante dar și un istoric al orașului, așa cum l-a văzut și documentat autorul.

 

Clujul Politic redă fragmente din această carte importantă și în perioada următoare vom mai reveni cu fragmente din ea dar și dinalte lucrări de istorie și istorie politică dedicate municipiului Cluj.

 

 

Stabilirea ,,oaspeţilor” Sași, întemeietori de orașe în Transilvania ca și în Ungaria, face să dispară Românii din Cluj conform privilegiilor de cari se bucurau cei dintâi. Numai populaţia din împrejurime rămâne în marea ei majoritate tot românească. Cele câteva sate săsești din ținutul orașului dispar, curând, locul luându-li-l români și, în măsură mai mică, ungurii. La începutul secolului al 17-lea apar în documentele Clujului românii din Macedonia, ,,Grecii”, ca locuitori ai oraşului, dar fără a se bucură încă de drepturi cetățenești. Un hrisov al Principelui Gheorghe Rakoczy I dela 1633 dovedește aceasta. Dieta Transilvaniei din acest timp hotărise, ca aceștia să fie opriţi _de a face comerciu, dacă nu sunt indigenaţi mai întâiu, iar unde vor fi aflaţi să li se iee vitele (de cărăușie). La 1609 se amintese «Grecu» Cosma Buţi și loan Zoltan, acesta din Lârnova, comună românească în Macedonia, şi primit, în anumite condițiuni, cetățean al Clujului. Urmașii acestor români parte s’au maghiarizat, parte s’au contopit cu ceilalți români. În timpul mai nou, Români au locuit în număr mai mare în cartierul dela capătul de N. E. al Căii Victoriei. Mulţi dintre ei sau maghiarizat, cel puţin ca limbă, dacă nu și ca religie. Și în cartierul dincolo de gară erau mulţi români, toţi aceștia ocupându- se cu grădinăritul, lăptăritul, meserii mai simple, cărăușitul, erau apoi și mulți pălmași (salahori).

 

Contigentul cel mai mare de români îl cuprindeă, până in 1918, cartierul Mănășturului. Unitatea naţională a produs o schimbare radicală în raportul numeric dintre români și străini în Cluj şi e vina celor însărcinați eu incartiruirea, mai ales în 1920 și 1921, dacă numărul meseriaşilor şi comercianților români nu e atât de mare, cum reclamă interesele naţionale. Sașii au fost colonizați în Cluj după anul 1150. În secolul al 15-lea începe însă năvala Ungurilor și într’un Atlas tipărit la 1018 se constată deja, că Saşii sunt în număr mai mic decât ungurii. Sașii, cari se găsesc azi în Cluj, sunt veniţi din alte orașe ale Transilvaniei. Ungurii au ajuns la majoritate înghițind pe Sași, apoi pe slovaci, cehi, germani veniţi din alte părți, chiar și pe români. Cel ce vine din ţinuturi cu populaţie și germană constată ușor tipul german la o mare parte a populațiunii maghiare din Cluj. Evreii, azi în număr foarte mare în Cluj, erau foarte puțini „înainte. La recensământul din 1713 s’au aflat în Cluj 9 evrei, dar și aceştia au fosti alungaţi din oraș. Armenii, în număr mic, sunt toți maghiarizați. Tiganii apar întâiu la 1502, când regele Vladislau al II-lea a dăruit orașului patru sălașe de țigani. Îi făceau serviciul de hingheri, erau și curăţitori de strade.

Nobilii, cari formau, după vechea Constituție feudală a Transilvaniei, cea dintâiu «națiune» politică în acest principat, au luptat mult’până ce au putut pătrunde în oraş. La 1600 se aduce hotărîrea, că nobilul să fie împiedicat dea câştigă pe teritoriul Clujului casă sau loc, fie pe, bani, fie prin căsătorie. Nu erau suferiţi în oraș, căci erau lipsiţi de cultură în asemănare cu orășenii, afară de aceea erau totdeauna dispuşi să încalce și exploateze pe ceice muncesc. In dieta dela 1651, reprezentanţii orașului protestează din nou contra așezării nobililor în oraș, dar acum numai dacă nu renunţă la privilegiile lor nobilitare. La 1770 erau în Cluj deja 87 de nobili, din cari 12 baroni și 16 conți. Începuseră să se amestece prin căsătorii cu familiile de patricii (foști funcționari comunali superiori şi comercianţi bogaţi).

 

Începând dela finele secolului al 18-lea, când împăratul Iosif al II-lea a înlocuit limba latină din administraţie și justiţie cu cea germană, s’a deşteptat și în nobilu maghiari dragostea faţă de limba lor ungurească, oropsită și nedesvoltată, și au început să dea sprijin, mai ales material, desvoltării culturii naţionale maghiare, munca culturală săvârşind-o dăscălimea numeroasă din Cluj. Începând cu secolul al 18-lea s’a făcut în Cluj, în mai multe rânduri, și recensământul populațiunii. La 1703, cu ocaziunea recensământului făcut din ordinul împăratului austriac, s’au constatat 1172 proprietari de case; numărul sufletelor nu e arătat. La 1713—14, alt recensământ: 776 contribuabili, cari locuiau în 624 case. La 1734 erau în Cluj 1525 capi de famile și servitori, din cari 1166 maghiari, 237 saşi, 87 germani, 17 poloni 6 slovaci. La 1790, Clujul are 10666 suflete, din cari 3757 romano-catolici, 5267 reformaţi, 786 luterani, 850 unitari. Sunt arătați numai (credincioșii confesiunilor recepte). Nici greco-neuniţii (negustorii ortodocsi), nici românii uniţi nu sunt numeraţi. La 1825 preotul român gr. cat. constată într’o cerere adresată Primăriei, că are în Cluj 153 enoriaşi proprietari de casă; dacă ar numără pe toţi câți sunt servitori și muncitori în Cluj, ar ieşi vreo 2000 de suflete. Dar pentru aceea Românii nu sunt amintiţi în nici un recensământ. La 1850, populaţia Clujului era de 16.886, la 1890 de 37.957 suflete. Cel din urmă recensământ unguresc datează din 1910. Atunci s’au constat 60.808 suflete, din cari: