Senatorul Vasile Dâncu a participat la mitingul de susținere al Israelului. ”Tăcerea înseamnă complicitate”!

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider
Senatorul Vasile Dâncu a participat la mitingul de susținere al Israelului, din 12 octombrie, de la București.
 
”Este foarte greu să spui cuvinte în momentele tragice ale istoriei, însă TĂCEREA ÎNSEAMNĂ COMPLICITATE!
Am participat astăzi la mitingul „Solidaritate cu Statul Israel” pentru a susține poporul israelian în lupta împotriva terorismului.
Nu am fost prezent doar în calitate oficială; am dorit să particip în calitate de OM.
Nu m-a adus aici doar dorința de a-mi manifesta sprijinul pentru Statul Israel, ci pentru a da un mesaj de umanitate: suntem alături de cei care au suferit și suferă, vrem ca gestul nostru frățesc să-i mângâie pe cei care trăiesc dramele de acolo, să simtă îmbrățișarea noastră caldă.
Sunt profesor și m-am bucurat să văd la această adunare mulți tineri, elevi și studenți, avem mare nevoie de programe de educație care să inhibe barbaria și violența. A nu vorbi despre aceste lucruri înseamnă să ne asumăm cu toții o VINĂ COLECTIVĂ!
M-am bucurat să văd atât de mulți oficiali ai statului român pentru că este cazul să eliminăm orice ambiguitate, să spunem răspicat și să acționăm în acest spirit: 𝐒𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐚𝐥ă𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐩𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐢𝐬𝐫𝐚𝐞𝐥𝐢𝐚𝐧 ș𝐢 𝐝𝐞 𝐒𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐈𝐬𝐫𝐚𝐞𝐥!”, a scris senatorul PSD de Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *