Klaus Iohannis a promulgat legea prin care alocaţia de stat este indexată anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei

Politica nationala Slider

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care cuantumul alocaţiei de stat este indexat anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei.

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2021, prin care s-a stabilit cuantumul alocaţiei de stat pentru copii începând cu drepturile lunii ianuarie 2022.

Ordonanţa prevede indexarea anuală, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei, a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, începând cu drepturile lunii ianuarie 2023.

De asemenea, actul normativ modifică alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 61/1993, în sensul clarificării modului în care alocaţia de stat pentru copii se poate acorda tinerilor cu dizabilităţi care urmează o formă de învăţământ, dar care nu se încadrează în categoria studiilor liceale sau profesionale, parte din aceşti tineri urmând forme de învaţămant speciale, în cele mai multe cazuri la vârsta de 18 ani ei urmând încă cursurile învăţământului gimnazial.

„Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora, precum şi tinerilor cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani”, potrivit legii promulgate.

Potrivit sursei citate, „începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Pentru persoanele adulte cu handicap, indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează:

„a) în valoare de 350 lei pentru persoana cu handicap grav;

b) în valoare de 265 lei pentru persoana cu handicap accentuat;

c) în valoare de 60 lei pentru persoana cu handicap mediu.

Pentru copilul cu handicap indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează:

„a) în valoare de 300 lei pentru copilul cu handicap grav;

b) în valoare de 175 lei pentru copilul cu handicap accentuat;

c) în valoare de 60 lei pentru copilul cu handicap mediu”, conform legii promulgate.

„Indemnizaţia compensatorie se plăteşte fie persoanei cu handicap, dacă aceasta are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor, fie reprezentantului legal al acesteia, stabilit în condiţiile legii”, mai indică sursa menţionată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *