Ciolacu: Vom închide anul cu o rectificare / Premierul anunţă că, în următoarea şedinţă de Guvern, vor fi aprobaţi indicatorii pentru proiectul de buget pe anul viitor

Politica nationala Sanatate

Şeful Executivului Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul va închide anul acesta cu o rectificare bugetară. El a mai anunţat că vor fi aprobaţi indicatorii pentru proiectul de buget pe anul viitor, la următoarea şedinţă a Executivului.

„O să se facă rectificare înainte de a veni cu bugetul. Vom închide anul cu o rectificare. Unde este apocalipsa? Eu mi-aş fi dorit foarte mult să fiu Harry Potter şi să am bagheta şi să modific totul într-o noapte. Tot ce am făcut în patru luni de zile am făcut ce este mai bine pentru România. Nu neapărat va fi o rectificare negativă. Am gestionat cheltuielile. Nu se mai putea haosul care era. Măsurile trebuiau luate la prima avertizare a Comisiei, din martie”,a explicat Marcel Ciolacu, joi la Europa FM, întrebat de ce nu a fost făcută o rectificare bugetară şi a preferat să aloce bani ministerelor din Fondul de rezervă al Guvernului.

Liderul PSD a mai spus că a amânat rectificarea pentru că a găsit un sistem „mult mai eficient” şi „mult mai real” pentru această perioadă.

 

„Rectificările ar fi fost ceva care nu ţine cont de realitate, ar fi ţinut cont de execuţii şi de negocieri cu fiecare ministru. Ca să pot închide anul într-o sustenabilitate, am luat măsurile corecte. Aceste măsuri nu au afectat pe absolut nimeni. Eu anul acesta o să scot România la lumină şi o să mă ţin de ceea ce am negociat cu Comisia, iar niciun om de rând nu va fi afectat şi nu a fost afectat nici de măsurile fiscale, nici de această ordonare şi o prioritizare a plăţilor. Totul este transparent. Eu nu am intervenit şi nu am propus nicio cheltuială din Fondul de rezervă al Guvernului. Toate cheltuielile au fost propuse de ministere şi fiecare ministru şi-a prioritizat plăţile”, a adăugat Ciolacu.

 

 

 

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *