Partidul conservator Alternativa Dreaptă vrea formarea unei Alianțe Reformist Conservatoare

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Partidul Alternativa Dreaptă, membru al ECR PARTY – Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, vrea formarea unei Alianțe Reformist Conservatoare, anunță această formațiune politică.

”Adresăm o invitație cordială de a discuta cât mai rapid posibilitatea formării unei Alianțe Reformist Conservatoare pentru alegerile europarlamentare din anul 2024, urmatoarelor formaţiuni politice:

Alianța Național Țărănistă (ANȚ), Alianța Renaşterea Națională (ARN), Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Partidul Forța Dreptei (FD), Liga pentru Deșteptarea României (LIDER), Partidul Mişcarea Populară (PMP), Partidul Național Conservator Român (PNCR), Partidul Național Țărănist Maniu – Mihalache (PNȚ-MM) și Partidul Republican (PR).

România se află în pericol din cauza presiunii globaliste sufocante pe care birocraţii stângii o exercită asupra valorilor noastre tradiţionale.

Suveranitatea României în Uniunea Europeană nu trebuie să fie un compromis, ci o oportunitate de a contribui activ la luarea deciziilor și de a ne asigura că interesele noastre naționale sunt respectate. Sub presiunea unor forțe globaliste, identitatea și cultura noastră națională riscă să fie treptat înlocuite cu iluzia unei alte Europe, în care nu ne recunoaștem, dominată de o clică globalistă și de birocrați nealesi de nimeni. Prin formarea Alianței Reformist Conservatoare dorim să ne împotrivim acestei amenințări la adresa viitorului nostru.

Trebuie să înțelegem cu toții momentul istoric actual, iar împreună cu celelalta forțe patriotice și suveraniste din Uniunea Europeană, grupate în ECR, să luptăm pentru apărarea identității și intereselor popoarelor europene.

Aşa cum am menţionat, scopul acestei alianțe este de a consolida forțele și valorile noastre comune, pentru a face față cu succes provocărilor actuale și pentru a contracara influența nefastă a binomului PSD-PNL și a globaliștilor care vor să distrugă ideea de naţiune suverană şi de stat independent. Prin colaborare și unitate putem creea o alternativă puternică și credibilă, câștigând încrederea electoratului în alegerile europarlamentare din 2024.

Spiritul european de unitate ne permite să avem încredere unii în ceilalți în spațiul public. Tocmai de aceea, chiar dacă nu întotdeauna drumurile noastre s-au intersectat, noi, Alternativa Dreaptă credem că împreună putem alcătui o forță politică solidă care să reprezinte și să servească cu devotament interesele poporului român.”, a explicat Adela Mârza, președintele național Alternativa Dreaptă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *