Daniel Buda, PNL Cluj, despre alegeri: „Ori câștigăm toți, ori niciunul”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a fost invitat la emisiunea pe facebook ZIUA LIVE, unde a discutat despre alegerile din acest an. El a spus că alegerile înseamnă în primul rând organizare foarte bună.

„Și eu sunt președinte de organizație. Același discurs (ca și președintele PNL, Nicolae Ciucă n.r.) îl am și eu la fiecare ședință pe care o avem la filiala Cluj. Ideea este în felul următor: ori câștigăm toți, ori nu câștigăm niciunul. Este vorba de echipa care trebuie să se implice în campania electorală și în ceea ce înseamnă tot acest proces.

Să nu creadă cineva că alegerile se câștigă doar din campania electorală. Ele se câștigă muncind în fiecare zi, așa cum face domnul Boc, domnul Tișe, domnul Flutur sau alții. În logica aceasta a fost făcută afirmația domnului Ciucă. Vă spun că și eu aproape aceleași cuvinte le folosesc la încheierea fiecărei ședințe.

Nu uitați că suntem o echipă. Doar împreună putem câștiga. Câștigul unuia este câștigul celuilalt, adică este câștigul echipei. Lucrurile sunt clare. Nu a fost o chestiune de delăsare în interioriul partidului sau ceva de genul. Nici vorbă. Partidul este mobilizat”, a spus  la ZIUA LIVE, Daniel Buda.

Alegerile locale din 2020 au fost câștigate de PNL atât în județ cât și în Cluj-Napoca, Turda, Dej, Câmpia Turzii, Huedin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *