Europarlamentarul Vlad Gheorghe pleacă din USR. El a anunțat într-o lungă postare pe Facbook despărțirea de partid. Acum o săptămână, el nu a fost lăsat să intre la Congresul USR, fiind acuzat că nu și-a plătit cotizația și este suspendat din partid.
”7 zile mai târziu, niciun răspuns oficial sau neoficial din partea conducerii USR. La peste o săptămână de când mi s-a refuzat accesul la Comitetul Politic la care aveam dreptul statutar să particip, au fost doar declarații publice halucinante ale lui Cătălin Drulă și apropiaților. Fie am o suspendare de 24 de luni – unica din istoria partidului, nu mai există alt membru, nu zic europarlamentar care să aibă o suspendare continuă de doi ani și să nu meargă mai departe sancțiunile – fie am dus presupuse negocieri cu alte partide și târguri pentru funcții. Inexplicabilă ”strategie” să mai ai doi europarlamentari și p-unul să-l ții pe la uși cu fake-news – încă o dovadă că viziunea politică a ”liderilor” care-au acaparat USR este una cel puțin limitată.
Repet, la fel ca lista impusă din pixul șefului Drulă pentru alegerile europarlamentare, problema nu este numele meu sau persoana mea, ci acest modus operandi, acest ”leadership” care a transformat USR într-un PSD mai mic și cu scor la sfert în sondaje. Nu, USR nu este o ”victimă”, nu e nicio conspirație la mijloc, pur și simplu astea sunt rezultatele conducerii USR în ultimii ani.
Să te mulțumești cu băltirea la 10% – 12% procente, în funcție de marja de eroare și să nu schimbi nimic, ba chiar să adâncești problemele? Să continui să vorbești despre guvernare și candidaturi la prezidențiale cu scorurile astea? Să refuzi dialogul cu orice membru sau ales care nu-ți ridică osanale, să nu oprești hemoragia plecărilor din partid, ba chiar să faci tu însuți excluderi pe bandă rulantă, să folosești banii publici netransparent, pentru propria glorie care întârzie nepermis de mult să apară sau pentru angajări și contracte exclusiv pentru susținători, să tratezi cu aroganță orice întrebare din partea cetățenilor sau a presei… Nu este nicio întâmplare că USR este abia pe locul al patrulea în opțiunile românilor, cu mai puțin de 4 luni înainte de primele alegeri dintr-un an esențial pentru viitorul nostru.
În afară de mersul în instanță contra partidului la înființarea căruia am contribuit, am epuizat toate căile omenești și legale de a rezolva ceva, cu infinit mai multă răbdare decât multe colege și mulți colegi care au plecat deja de ceva timp din USR. Nu-i niciun bai că nu mă mai regăsesc eu în USR, problema reală este că valorile, misiunea, lupta și rezultatele USR nu se mai regăsesc în conducerea acestui partid. Că nu mai este alternativa care să poată schimba ceva.
Este tragic și extrem de dureros să ajungă partidul ”altfel” de la alegeri interne pentru a-și desemna candidații la condiționarea drepturilor statutare de obediența față de șef, peșcheșul dat la stăpânire și loialitatea față de gașcă, nu de principii. Am refuzat, refuz și voi refuza astfel de compromisuri. Cât timp acesta este prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru a rămâne în USR, drumurile noastre se despart.
”Prietenul adevărat este acela care te sfătuieşte spre bine, nu cel care îţi laudă toate nebuniile”, cum bine spunea cel care-a compus muzica imnului ”Deșteaptă-te, române!”, Anton Pann. Rămân, deci, prietenul crezului USR din 2016 – să schimbăm România în bine. Dar nu prin orice mijloace, nu cu orice preț, nu cu metehnele partidelor și politicienilor de care-am promis că ne diferențiem.
…..Nu mă opresc aici, nu renunț, nu mă abat de la promisiunea făcută când am intrat în politică și apoi în Parlamentul European.”
