Boc nu a participat la ședința Coaliției unde s-a decis comasarea alegerilor. Daneil Buda a fost prezent

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

PSD  și PNL au votat, miercuri, 21 februarie, în ședințe interne separat pentru comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale și pentru liste comune la  alegerile europarlamentare.

La ședința PNL a lipsit primarul Clujului, Emil Boc dar a fost prezent președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda.  

Ședințele au fost ținute într-o atmosferă diferită. Partid disciplinat, PSD a votat în unanimitate comasarea si listele comune. La PNL cinci lideri nu au fost de acord, printre care și influentul președinte al consiliului judetean Bihor, Ilie Bolojan. De asemenea au votat împotrivă Robert Sighiartău și Ioan Turc, primarul Bistriței – Năsăud. Alți doi liberali s-au abținut.

Bolojan a spus că acest demers „este un dezastru și ne pierdem identitatea și nu o să mai revină electoratul la viitoarele alegeri spre PNL”.

Pe 9 iunie vor avea deci loc alegeri locale și europarlamentare. PSD-PNL vor avea liste comune europarlamentare iar Alianța Dreapta Unită adică USR-Forța Dreptei și PMP a anunțat că și ea va avea liste comune dar la toate alegerile. ADU a criticat dur decizia PSD-PNL numind-o, un ”atentat la democrație și apariția unui partid unic PSDNL”, prin vocea președintelui Cătălin Drulă, USR. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *