CLUJ: 16.000 de persoane consultate și tratate în Caravana medicală AUR

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat duminică, 3 martie, la Cluj, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul înregistrat de Caravana Medicală AUR după șapte luni de activitate. La eveniment au fost prezenți medici voluntari, precum și coordonatorul proiectului, Mihai Enache, alături de președintele AUR, George Simion.

În cele șapte luni de activitate, Caravana Medicală AUR a ajuns în 29 de județe, respectiv 90 de localități. Au fost consultați și tratați 16.244 de pacienți, pentru care s-au efectuat 11.703 seturi de analize medicale complete, 10.498 consultații oftalmologice, 6.309 ecografii, 8.720 EKG și 1.247 consultații stomatoloice. În total, au fost efectuate peste 38.400 de investigații medicale.

„Este un proeict pe care îl inițiasem sub forma unui spital. Nu ne-au lăsat să îl facem. Ne-au zis că este deturnare de fonduri și că vom fi legați, că vom ajunge la închisoare pentru că vrem să facem bine românilor. Ideea ne-a venit de la domnul Victor Ponta, care și-a cumpărat din banii de subvenții două mașini Tesla. Am întrebat și noi AEP dacă putem cumpăra autovehicule și dacă există limită la preț, tonaj sau dotări. Ni s-a spus că nu există în lege astfel de limite și că nu avem probleme. De aceea am creat acest spital mobil care funcționează. Nu este o acțiune electorală. Va continua până la uzura fizică a autovehiculelor și a dotărilor de la bord. Nu ne-au lăsat să cumpărăm din subvenție aparatură medicală, dar am cumpărat-o din donații. În programul de guvernare al AUR este cuprins un program de Screening prin care o să ajungem la toți cetățenii României. Nu vă imaginați ce au găsit colegii pe parcursul celor șase zile în Cluj, unde ni se spune că e prosperitate, bogăție și că lucrurile merg bine. Poate pentur o pătură privilegiată. Sunt mari discrepanțe aici, situații peste care am dat și în Botoșani, Vaslui sau Galați, județe prin care a trecut Caravana. Am reușit să ajutăm oameni care nu își permiteau să facă operații de cataractă. Mulți bătrâni au probleme cu ochii și nu se pot opera după ce au plătit taxe o viață întreagă”, a declarat președintele AUR, George Simion, în cadrul conferinței de presă.

Acesta a anunțat un nou proiect în zona municipiului Cluj Napoca.

„Aseară am mai făcut un pas. Aici, în piața Timotei Cipariu va funcționa un centru oftalmologic pentru toți clujenii și românii. Am reușit prin donații într-un eveniment de strângere de semnături organizat seara trecută să adunăm banii necesari pentru echipamente. Medicii vor veni cum vin și în Spitalul Mobil AUR, fără remunerație” a completat George Simion.

Alături de Caravana Medicală AUR au fost până în prezent 406 medici voluntari, 564 asistenți, 78 optometriști și 54 medici rezidenți. Printre voluntari se află și Oana Macarie, o tânără care s-a întors din Franța ca să îi ajute pe români.

„Sistemul actual românesc este învechit, cu infecții nosocomiale, aparatură veche, care nu mai lucrează eficient. În Franța se obișnuiește ca după 30 de ani spitalul să fie demolat și ridicat unul nou, cu aparatură nouă. Asta trebuie făcut și în politica românească. Avem nevoie de o formațiune cu idei noi, în slujba cetățeanului, cu valori creștine, tradiționale, să facă bine unui popor neglijat de peste 30 de ani”, a susținut Oana Macarie, în cadrul conferinței.Caravana Medicală nu se oprește aici.

„Vom continua de luni, de mâine, în județul Sălaj, după care mergem mai departe în Bihor, Satu Mare, Maramureș, Bistrița, apoi vom coborî în sudul României pentru a merge în cele patru județe unde nu am ajuns: Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea. Asigurăm pe toată lumea ca mergem până la capăt cu acest proiect și după ce vom încheia primul calendar o vom lua de la început”, a anunțat Mihai Enache, coordonatorul proiectului și candidatul AUR la Primăria Capitalei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *