Premierul Ciolacu a declarat luni, 2 septembrie, că metroul de la Cluj ar putea fi finanţat din sumele provenite din certificate verzi, pentru că este transport verde. Marcel Ciolacu a fost întrebat ce sume din cererea de plată numărul 3 vor fi reţinute din cauza neîndeplinirii angajamentelor.
„Sunt trei probleme la cererea de plată 3. Sunt nişte numiri în consiliile de administraţie, la societăţile din energie unde este un dialog, unde, dacă se va opri o sumă, vom avea între şase şi opt luni de recuperare a acestor bani. Este jalonul cu microîntreprinderile, 206, şi vom vedea care este abordarea Comisiei în continuare. Este problema cu metroul de la Cluj, unde de asemenea căutăm o abordare comună. Acolo au fost două licitaţii. (…) Noi oricum trebuie să reducem 10% din împrumuturi şi presupun că aceşti bani vor fi reduşi din împrumut. Împreună cu ministrul Boloş am început deja demersurile de a găsi altă cale de a finanţa metroul de la Cluj. Metroul de la Cluj nu se făcea cu 300 de milioane cât veneau din PNRR metroul de la Cluj costă peste două miliarde, deci oricum aveam nevoie de o sumă mai mare. Avem acces la o sumă de aproximativ 4,5 miliarde din certificate verzi şi acolo încercăm să introducem metroul, pentru că este transport verde”, a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului.
Primarul Emil Boc a spus, duminică, 1 septembrie, că proiectul privind metroul va fi realizat, și că discuţia despre finanţare ”este de natură tehnică”, iar metroul ”are contract de finanţare din fonduri europene. (…) Dincolo de toate discuţiile din spaţiul public, doresc să ştiţi că metroul se face! În octombrie-noiembrie sosesc «cârtiţele» care fac tunelurile pentru metrou şi încep lucrările propriu-zise”, a subliniat edilul dar este contrazis clar de premier. Sunt probleme mari cu finanțarea și proiectul e în pericol.
Metroul ar însemna 14 stații și peste 2 miliarde de euro.
Citiți mai multe pe Ziare.com