Cinci persoane au votat deja pentru alegerea Parlamentului, la secţia de votare deschisă la Auckland, Noua Zeelandă, în primele două ore de la deschiderea urnelor. Autorităţile au deschis 951 de secţii de votare în străinătate, iar Ministerul de Externe precizează din nou cine poate vota la secţiile din afara ţării.
Votarea în străinătate pentru Parlamentul României a început la ora 20:00 (ora României), odată cu deschiderea primei secţii de votare, la Auckland, Noua Zeelandă (ora locală 07:00).
Lista secţiilor de votare din străinătate este disponibilă aici:
Programul secţiilor de votare pentru alegerile parlamentare:
– Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, între orele locale 7:00 şi 21:00;
– Duminică, 1 decembrie 2024, între orele locale 7:00 şi 21:00.
Potrivit MAE, pot vota la alegerile pentru Parlamentul României cetăţenii români care fac dovada domiciliului în străinătate cu paşaportul simplu electronic pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate (CRDS) aflat în termen de valabilitate, sau a reşedinţei în străinătate, prin prezentarea unui document care o atestă.
”Documentul care atestă reşedinţa în străinătate trebuie însoţit de un document de identitate, aflat în termen de valabilitate, emis de autorităţile române. Posesorii de CRDS nu mai trebuie să prezinte un alt document pentru a putea vota la secţiile de peste hotare”, a transmis MAE.
Instituţia precizează şi LISTA documentelor care atestă reşedinţa în străinătate, în funcţie de fiecare stat în parte.
”Turiştii, cetăţeni români cu domiciliul în România, care se află în străinătate în ziua votării, NU POT VOTA la Alegerile parlamentare din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024, conform Legii nr. 208/2025. Turiştii, cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care se află în străinătate în ziua votării POT VOTA la Alegerile parlamentare din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 la orice secţie de votare de peste hotare, dacă deţin paşaport simplu CRDS valabil sau un act de identitate românesc valabil, însoţit, în mod obligatoriu, de un document care să dovedească reşedinţa în străinătate”, a transmis MAE.
Procesul de vot în ţară se va rerula duminică.