Clujul Politic vă prezintă fragmente din cartea de memorii administrativo-politice a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, volum lansat acum 4 luni, intitulat ”Poveste pentru tata„.
E vorba de un volum cu multe amintiri și dezvăluiri de culise din o serie de momente esențiale din cariera acestui politician care la ultimele alegeri, din 9 iunie 2024, a ieșit ales cu aproape 40.000 de voturi. Un lider politic al PNL Cluj, provenit din vechiul PDL, care e cel mai votat liberal din Transilvania.
În perioada următoare vom publica pasaje semnificative din acest volum.
Pentru deschidere, chiar dacă nu e vorba de politică ci de management sportiv, am ales capitolul intitulat ”U” Cluj, o parte din viața mea”. Intertiturile aparțin redacției.
Îl redăm integral:
”U” Cluj, campioana unei mari iubiri! U Cluj, o stare de spirit! U Cluj, echipa Clujului! U Cluj, cea mai iubită din țară! U Cluj, în tot și în toate! Mamă te iubesc, dar nu ca pe ”U”!
Sunt doar câteva din gândurile și crezul celor care trăiesc pentru acesta echipă și pentru care întreaga lor viață este legată în diferite forme de aceasta. Și aș putea continua, întrucât ”U” este un subiect care, atunci când crezi că l-ai terminat, abia atunci începe… Un subiect în care logica nu își are întotdeauna un rost.
De ce? Răspunsul este unul foarte simplu. Pentru că ce trăiesc acești oameni nu are legătură cu nimic concret și totuși e în toate. Se numește emoție! Nu are legătură nici cu performanța sau neperformanța. Nici cu managementul de un tip sau altul. Nici cu liga în care joacă, sau cu locul pe care îl ocupă în clasament. Nici cu faptul că nici un jucător nu este universitar, așa cum se revendică acesta echipă.
Nu contează nici dacă restul orașului dorește ceva, în timp ce ei își doresc altceva. Uneori nu contează nici logica si nici echilibrul. Pentru cei implicați în acest fenomen și pentru cei care trăiesc acest fenomen în felul lor, trăirea lor se cheamă altfel. Se cheamă Iubire! Se cheamă Emoție! Iubire de tot și de toate care se leagă de acestă echipă. Simțită și nu planificată! Simțire pe care o duci în suflet. Și care nu căută logică, explicații și nici măcar soluții. Este ceea ce le hrănește sufletul celor implicați. Sentimentul suprem, care îi face pe acești oameni să existe într-un anume fel și care, indiferent câte nemulțumiri le-ar aduce viața, rămâne același. ”U”!
Sentimentele acestor suporteri nu sunt neapărat despre fotbal, ci sunt despre echipa lor de suflet. Așa se explică, de fapt, conduita și comportamentul unora din oraș, care iubesc necondiționat acesta echipă. Sufletul lor este acolo, peste tot, în orice victorie sau înfrângere. Emoția dată de acesta afecțiune necondiționată este cea care le hrănește sufletul, îi face să se simtă mai buni și le dă energia vieții. Pentru ei iubirea față de ”U”! Cluj este totul! Este viața lor!
Manager la ”U”
Povestioara mea legată de ”U” își dorește să surprindă câteva momente din perioada decembrie 2007 – mai 2008, aproape șase luni, perioadă în care mi-am asumat câteva responsabilități de a manageria echipa, de a o pregăti din punctul de vedere al documentelor al documentelor și al situației economice, pentru a putea fi privatizată.
Imediat după ce am fost ”avansat” de către guvern, din prefect în inspector guvernamental, în noiembrie 2007, am demisionat și am refuzat ”promovarea”. În acel moment se dorea identificarea unui manager pentru ”U” Cluj, care să cunoască procedurile de privatizare și de performanță. Am fost rugat să accept, pentru câteva luni. Am spus da.
Situația clubului era foarte grea, complicată. Până și plata gazului și a curentului la sediul clubului era o mare problemă. Sediul clubului era găzduit pe atunci în câteva încăperi ale Casei de Cultură a Studenților, din centrul orașului. Gazul era tăiat, curentul întrerupt din când în când din motive de neplată. Era iarnă deja, în spațiile acestea era foarte frig, îmi era aproape imposibil să stau fără o geacă groasă de iarnă pe mine în biroul unde încercam să lucrez. Condiții vitrege, care m-au și îmbolnăvit în perioada aceea, dar am considerat că aveam o misiune de îndeplinit.
Echipă demoralizată
La toate acestea se adăuga și responsabilitatea echipei, care era în Liga I, și de la care se dorea performanță. Echipa juca relativ bine, avea jucători buni, dar lipsa de concentrare i-a făcut ca în 4 – 5 meciuri să piardă, sau să fie egalați în ultime minute de joc. Asta i-a demoralizat pe jucători și a creat la echipă o atmosferă nepotrivită performanței. Antrenorii veneau și plecau.
Am căutată să mențin o stabilitate din acest punct de vedere, să găsesc un antrenor și resursele financiare pentru ca echipa să poată continua. Îmi amintesc că i-am luat la pas pe toți marii oameni de afaceri ai Clujului, societăți comerciale, mai mari sau mai mici. Le-am solicitat implicarea în echipă în condițiile unui control asupra banilor investiți. Aveau percepția unor vremuri trecute, în care foștii conducători, impresari, antrenori fuseseră acuzați de fraudarea clubului. În aceste condiții mi s-a spus clar: nu, nu ne interesează!
Am continuat să caut finanțări, întrucât echipa avea contracte cu jucătorii și salariile necesitau a fi plătite. Era o criză financiară acută. Antrenorii cereau întărirea echipei, ca să nu retrogradeze. Nu doream ca jucătorii existenți să plece. Iar pentru aceasta trebuia să fie plătiți. În plus, noii jucători veniți cereau salarii mari, pe care clubul greu putea să le onoreze. Îmi amintesc de jucători din Brazilia, Columbia, sau chiar China, care jucau atunci la echipă și care veneau permanent peste mine la biroul clubului, pentru a primi câte o restanță salarială. Era aproape imposibil să mai plătești salariile, din lipsă de sponsorizări sau alte finanțări.
Am demarat rapid un audit total, o analiză la zi a situației clubului, am luat deciziile cuvenite și am pregătit pas cu pas clubul pentru a fi vândut. Aveam situația clară a datoriilor, cuantumul și durata lor, situația contractelor, a datoriilor și a veniturilor prognozate, deci știam totul legat de acest aspect.
Pregătirea privatizării. Fără gaz și curent
Echipa însă nu mai juca bine. Antrenorii și impresarii cereau permanent alți jucători, alte salarii. Presiunea posibilă a retrogradării era prezentă în activitatea zilnică. Aveam dese consfătuiri cu antrenorii. Reprezentații galeriei veneau peste mine, la biroul clubului, să-mi ceară socoteală legat de jocul prost al echipei, punctele puține și pierderea multor meciuri. Îmi amintesc de un moment în care câțiva lideri ai galeriei au intrat în birou peste mine și mi-au cerut socoteală la modul agresiv. Am reușit să calmez spiritele și să dialogăm.
În tot acest timp lucram de fapt la documentația necesară, procedură obligatorie pentru privatizarea clubului, folosindu-mi în fapt experiența ca avocat dinaintea intrării în prefectură. Eram managerul clubului și, în același timp, și avocatul acestuia.
Se apropia sfârșitul de campionat din anul 2008, spre vară, iar echipa reușise treptat să se stabilizeze pe un loc sigur de Liga I. Lipsa sponsorilor a făcut, însă, ca lucrurile să scape de sub control, și echipa a început să aibă probleme grave. M-am concentrat pe partea de management și de finalizare a auditului, a analizelor economico-financiare. Am prezentat adunării generale soluțiile. Materialul realizat atunci de către mine a stat la baza următoarei etape în transformarea clubului în societate comercială și privatizarea clubului. În toată această perioadă de muncă asiduă de documentare, expertize, audit, de gestionat echipa în prima ligă, nu am luat nici măcar un leu salariu, făcând acesta munca infernală în mod benevol. Acestea în condițiile în care îndeplineam funcția de manager și director al unui club de Liga 1, cu responsabilitatea totală.
Condițiile vitrege de muncă din birou, iarna cu gazul tăiat, deseori fără curent, m-au îmbolnăvit, dar lipsa resurselor din club m-a motivat să mă implic total. Spun asta nu ca pe o laudă, ci pentru a rămâne peste ani aici mărturie spusă, scrisă. Pentru a fi citită atunci când judecățile unor minți înfierbântate vor pune etichete în legătură cu aceste probleme. Cei care iubesc acest club, dar mai presus de asta iubesc adevărul, trebuie să știe realitatea din spatele realității.
Aș putea povesti extrem de multe lucruri despre U Cluj, despre relația mea cu acest club în ultimii 20 de ani, despre construirea stadionului care reprezintă casa lor, despre lucrurile făcute pentru club și despre judecățile publice al căror subiect am fost. Dar, nu despre asta este vorba în acesta carte.
Arc peste timp, clubul este astăzi din nou o entitate publică. Intuiesc, însă, că în curând, se va discuta din nou, în mod corect, despre o nouă vânzare de acțiuni către mediul privat.
Până atunci, Haide ”U”!”.
