Eurodeputatul PSD, sociologul Vasile Dîncu, a scris o lungă postare la despărțirea de Ion Iliescu.
Clujul Politic publică această postare intitulată ”𝐋𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐩ă𝐫ț𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐈𝐨𝐧 𝐈𝐥𝐢𝐞𝐬𝐜𝐮”:
”La trecerea în neființă a lui Ion Iliescu, România pierde nu doar un fost președinte, ci și un simbol puternic al stângii autentice.
Un veritabil om de stânga, Iliescu a avut marele defect, într-o societate politică adesea oportunistă, de a nu-și trăda convingerile. Nu s-a transformat în liber-schimbist, nu a trecut la dreapta și a rămas fidel valorilor sale fundamentale până la sfârșit.
Ion Iliescu a orientat România pe drumul euroatlantic într-o perioadă complicată, în care această alegere era dificilă, dar esențială. Astăzi, privind spre viitor, ne dăm seama cât de greu ne este să păstrăm această direcție pe care el a fixat-o într-un moment istoric delicat.
Poate că Iliescu nu a fost marele reformator pe care mulți și-l doreau, dar a știut mereu să echilibreze tendințele care împingeau politica spre extreme periculoase.
A învățat toleranța alături de noi, încercând să păstreze o societate românească în care fiecare voce să conteze și în care respectul pentru minorități să devină o valoare fundamentală, indiferent de criteriul care îi face pe oameni diferiți.
A făcut greșeli, la începuturile democrației noastre.
Nu a avut puterea de a se opune spaimelor și anxietăților unei majorități care rămăsese fără „tătuc” și era îngrozită de libertatea pentru care nu avea proiect.
Poate nu a avut puterea să iasă de sub presiunea spiritului timpului, poate a fost el însuși speriat de vântul schimbării.
Poate putea face și altfel.
Vom avea timp să studiem toate aceste neajunsuri ale sale în deceniile viitoare, cu mai mare distanțare și, poate, cu mai puțină emoție.
De două decenii, Ion Iliescu nu mai este la conducere și am început să îi reproșăm României lucruri pe care altădată le atribuiam exclusiv lui.
Ion Iliescu a fost, poate nedrept, un țap ispășitor comod pentru greșelile noastre colective, adversarul ideal pentru o dreaptă care încă își căuta identitatea ideologică.
Adversarii săi politici de dreapta vor fi mai săraci acum cu o memă, dispare un motiv facil pentru ura lor și o explicație comodă a propriilor eșecuri.
În mod paradoxal, a fost tocmai el cel care s-a opus cu fermitate „capitalismului de cumetrie” pe care noi, cei veniți după el, l-am creat și perpetuat.
Nu a acceptat niciodată mozaicul ideologic steril sau soluțiile politice care exclud oamenii.
În calitate de președinte al României, Ion Iliescu și-a respectat cu strictețe rolul constituțional. Nu a încălcat principiile fundamentale ale democrației, nu a fost niciodată absent, lipsit de empatie sau de responsabilitate față de români. A știut să respecte adversarii politici, să înțeleagă competiția și să apere chiar și vocile critice.
Pot mărturisi personal că, deși am fost propus pentru eliminare din partid de trei ori pentru delictul de a-l fi criticat, cel care s-a opus, de fiecare dată, a fost chiar Ion Iliescu.
Nu am făcut parte din echipa lui Ion Iliescu în dinamica unei competiții interne a partidului, dar am învățat de la politicianul ajuns deja, la senectute, că emoția nu trebuie să dispară din politică, ci trebuie pusă în slujba ideilorși a promovării echității și a dreptății sociale.
A trăit simplu, modest și discret, cu o preocupare constantă pentru lectură, gândire și pentru a înțelege viitorul. În această simplitate și modestie a vieții sale am găsit poate cea mai autentică lecție despre esența unei politici dedicate binelui comun.
Pentru dreapta politică, Iliescu va rămâne poate mereu un adversar, dar pentru stânga noastră el trebuie să devină un reper esențial, un simbol al solidarității cu cei mulți, al echilibrului și al responsabilității politice autentice.
Patriotismul său a fost unul veritabil, asumat în deplină conștiințăa destinului istoric.
Greșelile sale știm sigur că nu le vom repeta.
„Nu mi-a fost frică de viață, și poate tocmai asta face relația cu moartea să fie una decentă. Am trăit viața cu multe viteze, vârste, vocații. Nimeni nu decide pentru sine cât trăiește. Am trăit ce mi s-a dat și ce am construit. Cu siguranță, faptul că nu am avut acces la social media mi-a prelungit viața…”, spunea Ion Iliescu, sintetizând esența unei existențe trăite conștient și autentic, fără iluzii asupra controlului total pe care îl avem asupra destinului nostru și posibilitatea erorii.
Moartea sa nu închide o pagină, ci dimpotrivă, semnalează nevoia urgentă de a reconstrui o stângă modernă și europeană, capabilă să lupte împotriva unei drepte hrăpărețe și corupte care a dominat România în multe momente.
Prin dispariția lui Ion Iliescu, suntem obligați să ne amintim că solidaritatea reală și apărarea celor vulnerabili sunt esența politicii autentice de stânga și nu populismele sau electoralismul pe care noi înșine, succesorii săi, le-am practicat adesea.
Cu toții – adversari ori parteneri ai săi – ar trebui, poate, să ne privim în oglindă și să răspundem sincer la întrebări simple pe care ni le poate pune un școlar:
𝐂𝐞 𝐚𝐦 𝐟ă𝐜𝐮𝐭 𝐧𝐨𝐢 î𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐨𝐮ă 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐜â𝐧𝐝 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐮𝐥 ș𝐢 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐞ș𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭â𝐧𝐠𝐚 𝐚 𝐢𝐞ș𝐢𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐭, 𝐝𝐮𝐩ă 𝐜𝐞 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚 𝐞𝐫𝐚 𝐝𝐞𝐣𝐚 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫ă 𝐍𝐀𝐓𝐎 ș𝐢, î𝐧 𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢, 𝐬𝐞 î𝐧𝐜𝐡𝐞𝐢𝐚𝐬𝐞ră 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐩𝐢𝐭𝐨𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐠𝐨𝐜𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐔𝐄?
𝐂𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐦𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐚𝐥 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐞𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐝𝐮𝐩ă 𝐈𝐥𝐢𝐞𝐬𝐜𝐮?
Sincer vorbind, sunt întrebări și pentru noi, cei de stânga, care am fost, în aceste două decenii, câțiva ani la putere în diferite combinații, singuri sau în coaliții.
„Istoria îl va judeca”, spun astăzi, cu decență, adversarii săi.
Dar istoria nu este decât o narațiune scrisă și rescrisă mereu de învingători.
Timpul, însă, îi va face dreptate lui Ion Iliescu, amintindu-ne de nevoia permanentă a solidarității și a echității într-o societate românească aflată de peste 35 de ani în căutarea unui nou proiect comun de viitor.
La despărțirea de Ion Iliescu, rămânem cu datoria de a redescoperi și revigora adevăratele valori ale stângii pentru generațiile viitoare.
Condoleanțe familiei și celor care l-au iubit și respectat!
