Clujenii sunt chemați în 21 decembrie să omagieze eroii Revoluției din 1989.
Instituția Prefectului Județului Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Divizia 4 Infanterie Gemina și Asociația pentru Adevărul Revoluției Cluj organizează duminică, 21 decembrie, manifestări în mai multe puncte din oraș.
Programul evenimentelor începe la ora 10.00, la podul Astoria, unde vor fi depuse depuneri de coroane și jerbe de flori, iar de acolo se va pleca într-un marș spre Piaţa Unirii, cu oprire la monumentul Stâlpii Împuşcaţi.
La ora 13.00, va fi organizată o slujbă religioasă, un ceremonial militar şi depuneri de coroane și jerbe de flori la Cimitirul Eroilor de pe Calea Turzii.
De asemenea, se vor mai depune coroane de flori în Cimitirul Mănăștur, pe Calea Moților, Nr. 102 și la Troița de lângă Piața Mărăști. Toate aceste puncte au fost zone fierbinți în decembrie 1989, unde clujenii s-au adunat, Armata a tras și au fost victime.

