Proces după respingerea unui PUZ
Cristina Belce susține că dezvoltatorul imobiliar, nemulțumit de decizia Consiliului Local de a respinge PUZ-ul, a inițiat un demers juridic fără un fundament solid. Primărița consideră că acțiunea are rolul de a pune presiune asupra administrației locale și de a forța aprobarea unor proiecte care nu respectă viziunea de dezvoltare a comunei.
”Este, în esență, o încercare de intimidare”, a transmis edilul într-o postare publică.
Schimbare de direcție cerută de comunitate
Primărița Apahidei arată că, de mai bine de un an, locuitorii comunei solicită o schimbare clară de direcție în ceea ce privește dezvoltarea urbană, cu accent pe echilibru, infrastructură și calitatea vieții, nu pe profitul rapid al unor investiții imobiliare.
De la preluarea mandatului, administrația locală afirmă că a pus pe primul loc interesele copiilor, ale familiilor tinere, ale persoanelor active și ale vârstnicilor.
Viziunea administrației locale
Potrivit Cristinei Belce, Apahida nu mai acceptă construcții aglomerate, fără viziune urbanistică și fără infrastructură adecvată.
Primărița a transmis că nici ea, nici Consiliul Local Apahida nu vor ceda presiunilor și că administrația își va apăra poziția prin toate mijloacele legale.
Totodată, aceasta a precizat că Primăria Apahida rămâne deschisă parteneriatelor corecte cu mediul privat, însă nu va face compromisuri atunci când este vorba despre interesul public.
Este vorba despre fostul cameraman al primarului Emil Boc, de când acesta era premier, Ovidiu “Didu” Moldovan, care deșine firma Digger Apartments. Acesta vrea blocuri între case în Apahida, dar primărița Cristina Belce se opune.

