Alegerile parlamentare ungare din 12 aprilie sunt urmărite cu interes și la noi. Motivele sunt lesne de înțeles: este o țară vecină, minoritatea maghiară din România este și ea prezentă în alegeri datorită dreptului de vot obținut prin cetățenia dublă, iar provocarea politică lansată de guvernele Orban spre Uniunea Europeană este și ea de interes major azi, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, precum și al crizei energetice. Aceste aspecte au fost deja prezentate în câteva articole pe contributors.ro: articolul lui Kiss Tamás (Schimbare de regim în Ungaria? Maghiarii din Transilvania și miza alegerilor parlamentare din 12 aprilie 2026), al lui Mihai Ghițulescu (Két szavazat.Despre sistemul electoral din Ungaria) și al Ancăi Sinea (Ungaria de la contestarea ordinii europene la recalibrare geopolitică regională: miza alegerilor din 2026). În ce urmează, propun o scurtă privire asupra naturii competiției interne dintre partidul de guvernământ Fidesz și noul lui challanger, TISZA.
Ascensiunea eroului în politică
Deși se constată că formațiunea lui Péter Magyar, partidul TISZA este provocarea cea mai serioasă la adresa forței politice condusă de Viktor Orbán în decursul celor 16 ani de guvernare, nu prea se analizează (încă) noutatea sau „originalitatea” acestei provocări.
În cele ce urmează, vreau să arăt câteva aspecte care sunt importante deopotrivă din punct de vedere teoretic, dar și în privința unui paralelism straniu cu peisajul politic românesc.
Comparația stranie ce se impune se face între electoratul TISZA și al lui Călin Georgescu. De precizat, înainte de toate, că nu-i vorba, nicicum, despre conținuturi politice furnizate de aceștia, ci despre modul de captare și coagulare a electoratelor. Ambii actori politici, atât Georgescu, cât și Magyar s-au sprijinit pe o nemulțumire amorfă din societate, pe o masă imensă de protestatari ai „regimului”. Protestul acesta nu are ideologie, este încă în așteptarea construirii unei narativei fondatoare. Atât Georgescu, cât și Magyar sunt răspunsuri la niște așteptări imense, acumulate în societate. Așteptarea i-a propulsat pe ei în poziția de „erou providențial”, motiv pentru care, mai întâi, trebuie vorbit despre ei ca „fenomene” și nu ca politicieni. Iar fenomenele se explică în primul rând prin condițiile speciale în care ele apar și nicidecum prin rolul asumat și articulat de către actorul care întruchipează „fenomenul”.
În cartea recent apărută în Ungaria cu titlul A Magyar Péter jelenség (Fenomenul Péter Magyar), scrisă de politologii Rudolf Metz și Veronika Kövesdi, autorii analizează natura leadershipului în contextul așteptărilor, și arată că ascensiunea lui Péter Magyar este un caz care exemplifică foarte bine, cum se naște carisma.
Microistoria acestei „nașteri”, deveniri în cazul lui Magyar se poate descrie ușor și succint printr-o cronologie scurtă de la începutul anului 2024. În data de 2 februarie 2024 a izbucnit scandalul grațierii: președintele republicii, Katalin Novák a grațiat o persoană care a fost condamnată pentru partciparea sa la mușamalizarea unui caz de pedofilie (a convins un copil abuzat să nu depună mărturie împotriva directorului instituției de educație care a abuzat acest copil). Propunerea de grațiere spre șefa statului a fost contrasemnată de Judit Varga, ministrul justiției, pe vremea respectivă soția lui Magyar. Atât Novák, cât și Varga au demisionat în data de 10 februarie. Ziua următoare Péter Magyar a dat un interviu incendiar canalului YouTube politic Partizan, foarte influent în Ungaria. În acest interviu a denunțat nepotismul și corupția elitei guvernamentale, din care făcea și el parte. Imediat după aceasta, la 16 februarie a avut loc o mare demonstrație la Budapesta, de condamnare a corupției pedofililor din guvern. O noutate: această demonstrație a avut loc prin acțiunea mobilizatoare a influencerilor opoziției.
Acest șir de evenimente l-a propulsat pe Magyar în centrul atenției publice și a scos la iveală imensa așteptare a unei schimbări într-o importantă parte a populației. Era începutul unei cariere politice.
Prima mișcare a lui Magyar a fost abandonarea tuturor pozițiilor și funcțiilor plătite (și încă foarte bine) din sfera guvernamentală (abandonare cu care a premers, bine calculat, pierderea și așa iminentă a acestora, datorită demisiei soției sale, datorită divorțului celor doi). După aceasta, la 18 martie, a declarat public că are dovezi nimicitoare despre corupția guvernanților pe care le va preda procuraturii, lucru ce a și avut loc în data de 20 martie când, însoțit de masă considerabilă de demonstranți, a și predat aceste probe procuraturii capitalei.
Predarea probelor ca eveniment public l-a menținut în centrul atenției publice, i-a mărit vizibil popularitatea. Nu mai conta valoarea juridică a probei care era o înregistrare lungă cam de 2 minute, mai veche, făcută cu dictafon în taină, înregistrarea unei convorbiri între el și soția lui (dinaintea divorțului celor doi în martie 2023). Pe această înregistrare, făcută în căminul conjugal, ministra în funcție a vorbit despre o posibilă intervenție guvernamentală în justiție, într-un caz important de corupție, anchetat fiind un secretar de stat. Valoarea juridică unei asemenea probe nu a mai contat, scopul – impactul emoțional asupra unei mase de protestatari – a fost atins. Din moment ce un regim este „corupt”, mușamalizarea prezumată a probelor de corupție sunt și ele probe ale corupției.
Ce este important în acest șir de evenimente? Procesul în care s-a născut un „erou”. Metz și Kövesdi în cartea citată (făcând referiri și la cercetări psihosociale din domeniul de leadership studies) subliniază că o societate înclină să vadă eroism și în situații în care au loc procese mai complexe, cu nuanțe. Creare eroilor se explică cu ajutorul psihologiei gestaltiste, adică prin modul în care masa așteptărilor individuale sub impactul unui eveniment se transformă într-o formă identitară comună proiectată în figura eroului în devenire.
Interesant este cum descrie economistul Dávid Rácz acest proces ca un procedeu pur marketing. Apariția lui Magyar, spune el, este ca un brand launch, cea mai de succes construcție de brand din Ungaria ultimilor ani. Este o lovitură reușită de „product-market fit” (expresie din Silicon Valley), intuirea și găsirea momentului când piața și produsul se găsesc și se racordează reciproc, exact cum o cheie se potrivește într-un lacăt. (Câteodată găsirea momentului poate însemna o căutare de 2-3 ani, chiar și în cazul unor startup-uri de succes: Airbnb a avut nevoie de 3 ani, Instagramul 8 săptămâni. Magyar a avut nevoie de câteva zile.)
Pare de la sine înțeles, că acest rezultat uimitor, obținut fără afișe, fără campanie se poate atribui iscusinței, simțului fin (sau chiar geniului) lui Magyar. Sau, conform oponenților, unor forțe invizibile care l-au lansat. Adevărul este – spune economistul citat – că 80% din acest succes a fost realizat de oameni. Oamenii care de mult timp caută sau așteaptă ceea ce este reprezentat de Magyar. În psihologie acest lucru este numit „pent-up demand”, cerere refulată, dar care se acumulează și crește în tăcere. Revenind la marketing: ca și cum într-un orășel, unde nu există cafenea, într-o zi s-ar deschide una, iar dimineața următoare am vedea deja o coadă lungă în fața cefenelei nou deschise. Nu cafeau este deosebită, ci setea oamenilor pentru cafea (sau un loc unde se poate bea public cafea).
Cheia succesului lui Magyar nu este că este „iscusit”, „genial” etc., sau se manifestă ca un critic aspru și de neînfricat al regimului Orbán, ci că a apărut „exact la moment”. Exact în momentul potrivit în care se pot trezi și se pot amplifica sentimente la maximum, și care se pliază pe nevoia oamenilor la o nouă identitate politică. Exact în momentul potrivit în care oamenii l-au putut simți și identifica ca al lor. Este nevoie de conjuncția a trei factori: momentul, emoția și autoidentificarea. În politică această conjuncție nu este, totuși, chiar așa de rară. A funcționat la Trump în 2016, la Zelenski în 2022, la Călin Georgescu în 2024 și acum la Péter Magyar.
Imbătrânirea Fidesz-ului
Trebuie însă vorbit și despre moment și context. De ce acum și de ce împotriva Fidesz?
Partidul de guvernământ din Ungaria, Fidesz condus de Orbán (de fapt o coaliție între Fidesz și micul partid creștin-democrat, KDNP) se află la guvernare de 16 ani, din 2010, terminând anul acesta al patrulea ciclu de guvernare consecutivă. Se poate spune că este mult, deși nu este un caz singular în Europa. De exemplu, Partidul Socialdemocrat din Suedia a guvernat în continuu 44 de ani, între 1932 și 1976, cu trei prim-miniștri. Se poate invoca și guvernul regional din Bavaria care guvernează din 1957 până azi, e drept, și cu perioade de coaliție: 2008-2013, respectiv după 2018, dar tot timpul păstrând rolul dominant. În aceste exemple este vorba, însă, de longevitatea politică la guvernare a unor partide. Fidesz-ul, însă, nu este numai un partid bine înjghebat în societate (cum am putea spune și despre socialdemocrații suedezi), este și personificarea unei idei datorită longevivității lui Orbán în fruntea partidului și rolul asumat de el în politica internațională. Orbán este un actor politic cu greutate în două arene politice paralele – politica internă și cea externă. În politica externă duce un rol configurator la granița dintre două etape istorice, la schimbarea lumii bipolare într-una multipolară. El este prins în tectonica schimbării geopolitice, între Uniunea Europeană care funcționează, ca actor geopolitic, ca o rămășiță occidentală a lumii bipolare și Statele Unite care este în căutarea unui aranjament nou pentru o nouă lume multipolară. Este o situație despre care el are o viziune pe care poate s-o expună, și rolul asumat pe această viziune oferă o temă de diviziune în plus în arena politică internă. Aici găsim și explicația mizei internaționale uriașe a alegerilor de acuma. Interesul extern este extraordinar de mare, conducând la ingerințe atât din partea Ucrainei și Rusiei, cât și a Uniunii Europene, dar aducând și sprijinul SUA pentru Orbán.
În politica domestică, „îmbătrânirea” partidului s-a produs, de fapt, prin transformarea, nedetectată la timp, a electoratului propriu. Două mari schimbări încep să se arate: 1. revolta unei părți a clasei de mijloc; 2. apariția unei noi cohorte de electori, tineri care nu au altă experiență politică, decât cea dobândită sub cei 16 ani de guvernare Fidesz. Revolta unei părți a clasei de mijloc se explică prin „invidia de dezvoltare”: guvernarea Fidesz a adus o dezvoltare pentru toată societate, dar nu în mod egal, ceea ce la nivelul clasei de mijloc inferioare a însemnat generarea unei nemulțumiri, acest segment crezându-se perdantul dezvoltării (ceea ce după Covid era și o tendință reală). În privința tineretului vedem un fenomen mai general. Întrucât schimbările politice segmentează și nu cumulează experiența istorică, reflectarea cumulată a acestor schimbări lipsește la generațiile tinere care acum au intrat în viața politică prin dreptul de vot dobândit la vârsta de 18 ani. O importantă parte a acestui tineret maghiar vrea pur și simplu schimbare fără nici un punct de referință (ei trăind și ajungând la maturitate exclusiv sub cei 16 ani de guvernare Fidesz). Acest lucru are o semnificație mai largă, valabilă nu numai pentru Ungaria, ci pentru toată lumea modernă: noile generații, crescute sub presiunea formativă a platformelor de social media, nu expun păreri elaborate în spațiul public, ci numai dorințele. (Avem, cumva, o similitudine cu „omul-masă” al lui Ortega, care are dorințe nelimitate, dar nu și responsabilitatea de a le susține, consideră – cum spune filosoful spaniol – că progresul, confortul, drepturile dobândite sunt „naturale” și i se cuvin, adică nu înțelege că există un efort istoric cumulat în spatele acestor realizări.)
Aceste două segmente electorale par a fi cele mai importante cutii de rezonanță a dorinței de schimbare, dorință destul de amorfă, dar preluată cu succes de apariția mesianică a noului lider politic. Trebuie văzut și faptul, că noua formațiune a preluat vechiul electorat de stânga, exasperat de insuccesul diferitelor partide și fragmente politice de stânga care, în diferite coaliții electorale, au încercat să învingă Fidesz-ul. Formula de coaliție învingătoare nu a fost găsită, aceasta a eșuat în 2014 când vechiul Partid Socialist a făcut coaliție cu partidul lui Gyurcsány, a eșuat în 2018 când Partidul Socialist a făcut coaliție cu minusculul partid al verzilor, Párbeszéd (care s-a născut dintr-un fragment stângist al partidului ecologist LMP), și a pierdut și în 2022 când s-a reușit alinierea unei coaliții largi împotriva partidului de guvernământ cu 6 partide de opoziție.
De la mesianism la politica banală
În aprilie 2024 Magyar a anunțat că a preluat un partid minuscul, partidul TISZA (numele este prescurtarea de la Tisztelet és Szabadság Párt, adică Partidul Respectului și Libertății), partid cu care în două luni, până în iunie 2024 a reușit să obțină 7 locuri (din cele 21 ale Ungariei) în Parlamentul European și 10 mandate în Consiliul Budapestei. Mișcarea lansată de apariția mesianică a trecut în etapa instituționalizării. Acest lucru a generat însă o problemă nouă.
Magyar, în loc să treacă la construcția de partid și să consolideze o structură de tip partid cu program, cu politicieni pe domenii care vorbesc în public, a optat pentru centralizarea profilului numai pe propria persoană, crezând în carisma proprie. I s-a părut o strategie bună observând – de altfel, corect – că toate criticile aduse lui ca persoană sunt ineficiente.
Rudolf Metz și Veronika Kövesdi în cartea amintită vorbesc despre un „efect teflon”: orice atac mediatic, critică reală sau campanie de denigrare rămâne fără efect, nu știrbește deloc atașamentul față de eroul carismatic. Imunitatea față de scandalurile izbucnite în urma comportamentului lui Magyar crește de la atac la atac, este exact ce în psihologie se numește „reactance effect”. Dacă fanii simt că se urmărește privarea lor de libertatea deciziei, ajung să acționeze exact în contrariu. În cazul lui Magyar imaginea lui nu a fost deloc afectată de relatările privind ascultarea și înregistrarea propriei soții, aspectul moral al acestei ascultări, insultele comise de eroul lor în locuri publice, în față cu mulți martori etc. Toate acestea au devenit contraproductive, mărind tabăra aderenților. Mulțimea acestor oameni cred că au un drept de proprietate emoțională asupra idolului lor – și sunt dispuși să-l apere. Fenomenul este foarte asemănător cu ce s-a întâmplat în jurul lui Călin Georgescu.
Marea problemă a partidului TISZA este acum încremenirea în mesianismul liderului. Magyar nu a permis candidaților partidului să vorbească în public de frica că aceștia, fără experiență politică și fără un program clar al partidului, vor genera conținuturi și mesaje necontrolabile și dăunătoare pentru noul partid. Motiv pentru care TISZA a început să fie etichetat ca „partidul nevorbitorilor”. Carisma digitală și inventivitatea cu care staff-ul partidului (oarecum necunoscut) a construit partidul prin platformele de social media și prin care a obținut un avans față de Fidesz, nu poate acoperi lipsurile de experiență politică, întrucât alegerile de acum nu înseamnă un singur concurs, ci de fapt 106 de curse electorale separate în fiecare circumscripție uninominală.
Trecerea la politica de tip business as usual este deci foarte dificilă pentru TISZA. De aici se pot gândi două scenarii:
1) Dacă câștigă TISZA, întrebarea este: cu cine va guverna? Grupul de deputați nu prea are politicieni cu experiență (cum spun mulți comentatori: nu avem a treia elită, decât cele două cunoscute până azi: vechea elită liberal-socialistă și elita adusă de Fidesz). Se bănuiesc câteva nume: István Kapitány, fost vicepreședinte al Shell-lui care a lucrat atât în Europa cât și în Asia, Anita Orbán, expertă în probleme energetice, a lucrat în străinătate la mai multe firme multinaționale, Zoltán Tanács, economist, a lucrat 25 de ani la o firma internationala de consulting, devenind si coproprietar al acestei firme. Cooptarea lor în eventualul guvern TISZA va fi liniștitor pentru Comisia Europeană datorită rețelelor globaliste prin care poate construi contact cu aceștia.
2) Dacă câștigă din nou Fidesz, partidul TISZA va putea începe, în opoziție, aceea construcție instituțională a propriului partid, elaborarea programelor și narativelor politice cuprinzătoare pe care nu le-a făcut până acuma, crescând numai pe panta mesianismului politic. În această situație întrebarea este: va fi Péter Magyar capabil să devină manager al acestei schimbări?
Și mai trebuie găsit un răspuns la problema divizării acute a societății maghiare. Această problemă vizează deja toată clasa politică. Divizare în societatea maghiară este foarte adâncă (asemănător, oarecum, societății politice din Polonia, Serbia, Slovacia sau chiar și din România), iar în cazul unui parlament bipartit (rezultat posibil după 12 aprilie), neîncrederea dintre tabere se va permanentiza la un nivel înalt.
Analiză a politologului Bakk Miklos
