Lansare de carte și dezbatere. Teroriștii din Decembrie 1989. Mituri și manipulări, de Cătălin Ranco Pițu

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

 

Institutul de Istorie Orală al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai și Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Editura Litera, organizează lansarea volumului Teroriștii din Decembrie 1989. Mituri și manipulări, semnat de Cătălin Ranco Pițu.

Evenimentul va avea loc în data de 24 iunie 2026, începând cu ora 17:00, în Aula „Regele Ferdinand I” a Institutului de Istorie Națională, strada Napoca, nr. 11.

Prefațată de către C.S. I dr. Ottmar Trașcă, lucrarea fostului procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare, Cătălin Ranco Pițu, abordează una dintre cele mai controversate teme ale Revoluției Române din decembrie 1989: fenomenul terorist. Volumul analizează în detaliu atât manifestările diversiunii teroriste din timpul revoluției, cât și interpretările și mistificările propagate în spațiul public în ultimii ani prin intermediul unor studii și lucrări care au beneficiat de o amplă mediatizare.
Lansarea de carte va fi urmată de o dezbatere dedicată fenomenului terorist în contextul evenimentelor din decembrie 1989. La discuții vor participa:
• general magistrat Cătălin Ranco Pițu, autorul volumului;
• C.S. I dr. Ottmar Trașcă, șeful Sectorului de Istorie Universală și Relații Internaționale din cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române;
• Dr. Adrian Boda, cercetător în cadrul Institutului de Istorie Orală al Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, bibliotecar în cadrul Serviciului Colecții Speciale. Arhiva orală. Memoria universitară, al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *