Sondaj: Simion e TARE, PNL recuperează masiv, PSD cade pe locul trei, iar Ilie Bolojan și Dominic Fritz câștigă puternic la capitolul încredere.

Politica nationala Slider

Un nou sondaj realizat de Agenția de Rating Politic arată schimbări importante pe scena politică din România, după criza declanșată de moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR. Potrivit cercetării sociologice, PNL este marele câștigător al ultimelor luni, PSD pierde teren și ajunge pe locul al treilea în intenția de vot, iar la capitolul încredere cei mai mari câștigători sunt Ilie Bolojan și Dominic Fritz. Sărbătoriși evenimente de sezon

Sondaj: PNL recuperează masiv, PSD cade pe locul trei, iar Ilie Bolojan și Dominic Fritz câștigă puternic la capitolul încredere

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 36,4% din voturi, păstrându-și prima poziție și înregistrând o ușoară creștere față de luna aprilie. Pe locul doi urcă PNL, cu 22,4%, după un salt spectaculos de 8,2 puncte procentuale. PSD coboară pe locul al treilea, cu 17,9%, în timp ce USR ar obține 10,5%, conform G4Media.ro.

Sondajul remarcă faptul că, împreună, PNL și USR ar ajunge la aproape același scor cu AUR, în timp ce PSD ar deveni un partid cu rol de „balama” într-o eventuală construcție guvernamentală. Autorii cercetării susțin că liberalii au atras în ultimele luni atât alegători nehotărâți, cât și votanți proveniți de la USR și REPER. În același timp, AUR își păstrează avansul în fața partidelor tradiționale, iar formațiunile extremiste SOS și POT înregistrează scăderi importante.

La capitolul încredere în liderii politici, George Simion rămâne pe primul loc, cu 35%, în creștere cu 3,7 puncte procentuale față de aprilie. Cea mai mare creștere o înregistrează însă Ilie Bolojan, care ajunge la 29,5%, după un plus de 7,7 puncte procentuale. Dominic Fritz urcă și el puternic, la 20,1%, câștigând 6,7 puncte.

Președintele Nicușor Dan rămâne la 24,2%, fără variații semnificative, ocupând locul al treilea în clasamentul încrederii. În schimb, liderul PSD, Sorin Grindeanu, este creditat cu doar 14,1% încredere, fiind depășit în clasament de Oana Gheorghiu, Alexandru Rogobete și Radu Miruță. Respondenții au fost întrebați și cine consideră că este principalul responsabil pentru criza politică din ultimele luni. 21,7% indică PSD, foarte aproape de cei 21,4% care consideră că toate partidele sunt vinovate în egală măsură. Pe următoarele locuri se află Ilie Bolojan (15,7%) și Nicușor Dan (14,8%). Accidentecu vehicule cu motor

Sorin Grindeanu este preferat de 11,5% dintre participanți, urmat de Siegfried Mureșan, cu 8,7%

În ceea ce privește activitatea președintelui în timpul crizei, 33,7% dintre respondenți cred că Nicușor Dan „nu a avut un plan și doar a reacționat la evenimente”. Alți 19% consideră că a avut un rol de mediator între partide, în timp ce aproximativ 14% cred că a favorizat PSD, iar un procent similar apreciază că a favorizat PNL și pe Ilie Bolojan.

Întrebați cine ar fi cel mai potrivit premier dintre numele vehiculate în spațiul public, 56,1% dintre respondenți au răspuns că niciunul dintre candidați nu este potrivit. Sorin Grindeanu este preferat de 11,5% dintre participanți, urmat de Siegfried Mureșan, cu 8,7%. În ceea ce privește ieșirea din blocajul politic, cea mai susținută variantă este organizarea de alegeri anticipate, opțiune aleasă de 33% dintre respondenți. Sondajul a fost realizat de Agenția de Rating Politic în perioada 30 iunie – 3 iulie 2026, pe un eșantion de 1.774 de persoane adulte, prin interviuri telefonice și online. Marja de eroare este de ±2,8%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *