S-au finalizat lucrările de asfaltare a sectorului de drum Ciumăfaia – Chidea

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare a sectorului de drum Ciumăfaia – Chidea, situat pe drumul comunal DC 152 care a fost preluat în administrare în luna martie a acestui an.

Alin Tișepreședintele Consiliului Județean Cluj: „Mă bucur că lucrările au fost executate extrem de repede și, astfel, cetățenii celor două localități nu au avut parte de disconfortul care se creează, în mod inevitabil, în astfel de situații. În mod evident însă, cea mai mare satisfacție e legată de faptul că prin intermediul acestor lucrări de asfaltare am reușit să îmbunătățim considerabil condițiile de viață ale acestora.”

Operațiunile au constat în întreținerea platformei drumului prin așternerea unui strat de balast, reprofilarea drumului, realizarea de terasamente sau de refacere a terasamentelor deteriorate, prelungirea sau înlocuirea de podețe, curățarea șanțurilor și a rigolelor existente, așternerea unui strat de balast stabilizat ca etapă premergătoare asfaltării și așternerea de covor asfaltic.

Pentru completa finalizare a lucrărilor urmează a mai fi executate șanțuri în vederea asigurării scurgerii apelor din zona drumului, accese la proprietăți, timpane la podețe și lucrări de marcaje și semnalizare rutiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *