Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, s-a aflat luni, 20 iulie, în prima sa vizită oficială la Cluj-Napoca, unde a fost primit de primarul Emil Boc la sediul Primăriei. Întâlnirea a avut ca teme principale consolidarea relațiilor dintre Cluj-Napoca și Statele Unite, atragerea de investiții, dezvoltarea colaborării economice și susținerea inovării, dar și extinderea parteneriatelor în domeniile academic, cultural și administrativ.
„Astăzi, 20 iulie, am primit în Sala de Sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca vizita Excelenței Sale, domnul Darryl Nirenberg, Ambasadorul S.U.A. în România”, a transmis Emil Boc. Profitând de faptul că este prima vizită a ambasadorului american în municipiu, edilul i-a prezentat strategia de dezvoltare a Clujului până în anul 2030 și cele mai importante proiecte de infrastructură aflate în derulare. „Fiind prima vizită a Excelenței Sale la Cluj-Napoca, am prezentat strategia de dezvoltare a municipiului până în 2030, perspectivele pe termen lung, respectiv proiectele majore aflate în lucru – precum trenul metropolitan, centura metropolitană și metroul”, a precizat Boc.
Emil Boc a reamintit că municipiul Cluj-Napoca are relații de înfrățire cu trei orașe americane: Columbia (Carolina de Sud), East Lansing (Michigan) și Rockford (Illinois), parteneriate care contribuie la dezvoltarea schimburilor academice, economice, culturale și administrative.

