Un consilier local clujean, găsit incompatibil de ANI!

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Florin Gliga, PNL, consilier local al municipiului Cluj-Napoca și director al Sucursalei Regionale Cluj-Napoca a Poștei Române, a fost găsit în stare de incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate.

Potrivit inspectorilor ANI, problema a apărut în urma cumulării calității de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca cu mai multe funcții deținute în structurile de conducere, administrare și control ale Partidului Național Liberal.
Gliga este reprezentantul Consiliului Local Cluj-Napoca în conducerea spitalului, iar situația constatată de Agenția Națională de Integritate ar exista începând din anul 2021.

Inspectorii de integritate susțin că, prin suprapunerea funcției din Consiliul de Administrație al spitalului cu pozițiile deținute în partid, au fost încălcate prevederile articolului 187, alineatul 13, coroborate cu cele ale articolului 178, alineatul 1, litera f, din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Aceste prevederi stabilesc incompatibilitățile aplicabile membrilor consiliilor de administrație ale spitalelor publice.

„GLIGA FLORIN-VALENTIN, Reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca Ghid turistic Cluj

Începând cu anul 2021 exercită simultan cu calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca mai multe funcții în organele de conducere, administrare şi control ale unui partid politic. Prevederi legale încălcate: 187 alin. (13) coroborat cu art. 178 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 ”, au transmis reprezentanții ANI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *