Protest vineri seară în fața Cotroceniului: „Cerem demisia lui Pahonțu”

Politica nationala Slider

Un protest pentru demiterea șefului Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, este anunțat vineri seară în fața Palatului Cotroceni.

Manifestația este organizată de pagina „Corupția Ucide”, care are aproape 160.000 de urmăritori pe Facebook, împreună cu „Rezistența Civică Galați”, „Inițiativa Timișoara” și „Inițiativa România”.

Mobilizarea are loc după investigația publicată de Recorder cu privire la trecutul lui Lucian Pahonțu și după declarațiile președintelui Nicușor Dan, care, joi seară, la Chișinău, a afirmat că nu consideră că informațiile prezentate în anchetă justifică schimbarea șefului SPP.

Organizatorii protestului susțin că trecutul lui Pahonțu reprezintă o problemă care trebuie clarificată și cer președintelui demiterea acestuia.

„Un fost ofițer al Trupelor de Securitate conduce de peste 20 de ani Serviciul de Protecție și Pază. Plutonul pe care îl comanda s-a aflat în dispozitivul forțelor de represiune din zona Universitate-Intercontinental în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989. Recorder documentează și prezența lui Pahonțu și a unității sale în acțiunile din iunie 1990 împotriva manifestanților din Piața Universității. Nicușor Dan spune că nu vede „scandalul”. Noi îl vedem”, se arată în descrierea evenimentului.

În mesajul de mobilizare, cele patru grupuri civice afirmă că este inacceptabil ca, la 36 de ani de la Revoluția din 1989, un fost ofițer al Trupelor de Securitate să se afle în continuare la conducerea instituției care asigură protecția președintelui României.

„Vedem faptul că, la 36 de ani de la Revoluție, un fost ofițer al Trupelor de Securitate conduce serviciul care îl protejează inclusiv pe președintele României. Vedem un om care a supraviețuit tuturor președinților și tuturor schimbărilor politice, rămas timp de două decenii în fruntea uneia dintre cele mai puternice instituții ale statului. Și vedem un președinte care a promis reforma sistemului, dar care, pus în fața documentelor despre trecutul șefului SPP, alege să-l păstreze”, acuză organizatorii. 

Aceștia îi cer direct lui Nicușor Dan să-l înlocuiască pe Lucian Pahonțu și susțin că este necesară o schimbare profundă în interiorul SPP.

„Ajunge! Ieșim la Cotroceni să cerem demiterea lui Lucian Pahonțu. Ieșim să cerem ruperea SPP de oamenii și reflexele vechiului aparat de putere. Ieșim pentru că România nu a scăpat de Securitate în decembrie 1989 ca să accepte Securistanul în instituțiile statului în 2026. Nicușor Dan, demite-l pe Pahonțu! SCOATE SECURISTANUL DIN SPP!”, se mai arată în mesajul publicat de organizatori.

Ce susține investigația Recorder despre Lucian Pahonțu
Protestul are loc la o zi după ce Nicușor Dan a comentat, la Chișinău, investigația Recorder despre actualul șef al SPP.

Președintele a spus că în materialul Recorder a văzut un titlu care l-a îngrijorat, însă a susținut că afirmația respectivă nu este confirmată de conținutul investigației.

Potrivit anchetei publicate miercuri de Recorder, Lucian Pahonțu ar fi făcut parte din forțele de represiune trimise de Nicolae Ceaușescu pentru a înăbuși protestele izbucnite în 21 decembrie 1989 în zona Hotelului Intercontinental din București.

Investigația susține, de asemenea, că Pahonțu a fost implicat în evenimentele din 13 iunie 1990, când sute de persoane au fost bătute și arestate de forțele de ordine în Piața Universității.

În Dosarul Revoluției, Lucian Pahonțu a susținut că nu a avut niciun contact cu manifestanții care protestau împotriva regimului Nicolae Ceaușescu.

Foști lideri politici cer schimbarea lui Pahonțu
Subiectul a generat reacții și din partea unor foști oficiali de rang înalt.

Atât fostul președinte Traian Băsescu, cât și fostul premier Ludovic Orban au declarat, în interviuri separate acordate HotNews, că, în opinia lor, Lucian Pahonțu ar trebui schimbat din funcția de șef al SPP în urma investigației Recorder.

În paralel, o investigație publicată de Snoop a analizat modul în care Lucian Pahonțu și SPP ar fi subminat procesul legal prin care CNSAS urma să stabilească dacă generalul a avut sau nu calitatea de lucrător al Securității.

Potrivit Snoop.ro, timp de 18 ani, Pahonțu nu a primit din partea CNSAS nicio decizie, nici de confirmare, nici de infirmare, privind calitatea de lucrător al Securității.

Verificarea din oficiu a lui Pahonțu de către CNSAS nu a început „cu prioritate” în 2008, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a deconspirării.

CNSAS a argumentat că poate începe verificarea din oficiu numai dacă Pahonțu depune o declarație pe proprie răspundere, document prevăzut de lege.

Prin această declarație, șeful SPP ar trebui să precizeze, sub sancțiunea falsului în declarații, dacă a fost sau nu lucrător ori colaborator al Securității.

Protestul de vineri seară de la Cotroceni este astfel prima mobilizare publică anunțată după apariția investigației Recorder și după poziția exprimată de președintele Nicușor Dan în cazul lui Lucian Pahonțu.

Puteți citi investigația de presă publicată de siteul Recorder AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *