Premierul desemnat Siegfried Mureşan a afirmat că guvernul său va fi unul minoritar format din PNL, USR şi UDMR, cu o agendă reformatoare şi a adăugat că cei mai mulţi dintre miniştri vor fi membri din cele trei partide.
Siegfried Mureşan a fost întrebat, luni, la RFI România, cine va face parte din cabinetul său.
„Voi anunţa toţi membrii cabinetului la un moment dat. Nu voi anunţa înainte câte un ministru sau alt ministru. Nu voi face cum au făcut alţi prim-miniştri desemnaţi să anunţe câte un ministru la televizor şi apoi să-l schimbe tot în direct la televizor. Ordinea este următoarea: întâi finalizăm programul de guvernare. După ce vedem ce ne propunem în fiecare domeniu, vom identifica persoanele cele mai potrivite pentru a duce acele politici la implementare.”, a declarat Siegfried Mureşan.
El a precizat că nu formează acest guvern pentru a da de lucru unor persoane.
„Eu nu formez acest guvern pentru a da de lucru unor persoane, ci formez acest guvern pentru a face lucruri bune pentru România. Întâi trebuie să decidem cu cele trei partide care mă susţin care este varianta finală a programului de guvernare şi apoi vom lua cei mai buni, cei mai competenţi colegi care să implementeze acest guvern”, a mai afirmat premierul desemnat.
Mureşan a subliniat că cei mai mulţi dintre miniştrii săi vor fi membri PNL, USR şi UDMR.
„Am avut două experienţe bune cu colegi tehnocraţi. Acum va trebui să vedem împreună cu cele trei partide dacă vor merge pe colegi din cadrul celor trei partide sau dacă vom invita cum a făcut şi premierul Bolojan, şi colegi din afară. Dar ce vă pot spune este cu certitudine mare parte a miniştrilor vor fi membri ai celor trei partide. Va fi un guvern minoritar PNL-USR-UDMR pe o agendă reformatoare şi cu aceste trei partide asumându-şi răspunderea guvernării şi fiind prezente în cabinetul de miniştri”, a afirmat Mureşan.

