Preşedintele Nicuşor Dan efectuează, miercuri, o vizită oficială la Praga, la invitaţia omologului ceh, a informat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, şeful statului va avea întrevederi cu preşedintele Petr Pavel, cu prim-ministrul Andrej Babiš şi cu preşedinţii celor două camere ale Parlamentului ceh, precum şi o întâlnire cu membri ai comunităţii româneşti.
Agenda discuţiilor va fi dedicată cooperării româno-cehe la nivel bilateral, european şi aliat, cu accent pe asigurarea securităţii Europei în faţa ameninţărilor generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Pe fundal s-au auzit salve de pușcă, reprezentând onoruri militare.
Pe imagini se vede cum cei doi președinți, dar și primele doamne au schimbat câteva cuvinte și apoi s-au îndreptat spre platou, acolo unde fanfara militară a intonat imnul României, într-un moment solemn.
Nicușor Dan a fost invitat la Praga de președintele ceh, Petr Pavel. Se vor desfășura discuții despre Războiul din Ucraina, Economie și Industria de Apărare. După discuții va urma o conferință de presă comună.
Ulterior, Nicușor Dan se va întâlni cu mai mulți oficiali cehi, precum Președintele Senatului, Miloš Vystrčil, președintele Camerei Deputaților, Tomio Okamura, dar și premierul Cehiei, Andrej Babiš.
Spre seară, Dan se va întâlni și cu reprezentanții comunității românești, la Ambasada Republicii Cehe.

