Guvernul condus de Luca Niculescu a primit și de la PNL, și de la PSD, sprijin pe perioadă determinată. Șase luni i-au dat la dispoziție social-democrații premierului pentru a asigura guvernarea, după care au promis o reevaluare. Și liberalii i-au acordat lui Niculescu susținere limitată, până în luna martie, după care vor decide dacă inițiază sau nu moțiune de cenzură. USR și UDMR au intrat în aceeași barcă cu PNL și s-ar putea alătură unei inițiative de demitere a Guvernului, conform Mediafax.
Guvernul condus de Luca Niculescu ar putea pleca de la Palatul Victoria după primele șase luni de mandat. „Amenințările” care l-ar putea demite pornesc chiar de la partidele din Parlament. Nici măcar PSD, singurul partid care a intrat la guvernare, nu i-a acordat o susținere „oarbă”.
Sorin Grindeanu a vorbit luni despre dinamica în care se vor lua deciziile în Guvern. Președintele social-democraților a declarat că se va întâlni săptămânal cu Luca Niculescu. La întâlniri ar putea lua parte dar și miniștri din executiv.
„Am stabilit un mod de lucru cu domnul prim-ministru. Săptămânal vom avea întâlniri împreună cu miniștrii pe care îi consideră domnia sa și în formatul acesta, la Guvern, evident”, a declarat Grindeanu, de la sediul PSD.
Când ar putea PSD să plece din Guvern
Șeful social-democraților a vorbit și despre momentul în care PSD va reevalua Guvernul Niculescu. După șase luni, Grindeanu spune că va decide dacă miniștri din partidul său vor rămâne sau nu în Guvern.
„Eu v-am spus că evaluarea guvernării o vom face pe politici publice sectoriale lunar, dar vom face o evaluare a întregului act de guvernare în șase luni. Am anunțat asta de la început. Ceea ce am hotărât noi astăzi aici, am hotărât că sunt două angajări ale răspunderii pe care ni le dorim a fi făcute în perioada, în intervalul acesta de șase luni”, a explicat președintele PSD.
Procedura ar putea fi decisivă, întrucât 12 din 17 miniștri din executiv sunt social-democrați. Nu ar fi prima dată când PSD și-ar retrage miniștrii din Guvern. În guvernarea anterioară, condusă de Ilie Bolojan, toți oficialii PSD și au depus demisiile în luna mai.
„Eu sunt convins că domnul Luca Niculescu de asemenea își dorește aceste două lucruri. N-am niciun fel de ezitare în a vă spune că am această convingere, fiindcă statul român are nevoie de ambele reglementări, și pe administrația centrală, și pe administrația locală”, a mai precizat Grindeanu.
Moțiunea de cenzură, la orizontul PNL
Ilie Bolojan a declarat, după ce a susținut prin vot Guvernul Niculescu la învestire, că acordul semnat cu premierul este unul cu „cu termen de expirare”.
Cine ar putea vota pentru demiterea Guvernului Niculescu
Și USR și UDMR s-ar alătura inițiativei liberalilor de a demite Guvernul Niculescu, dacă nu vor fi mulțumiți de prestația executivului până în luna martie.
„Am promis atunci, înainte de moțiune, că nu vom mai forma și vota un guvern cu PSD. Ne-am ținut de cuvânt și este important asta, pentru că nu cred că poți face deal-uri cu un sistem corupt. Și asta este și motivul de ce am ales să nu semnăm un acord cu acest guvern, tocmai pentru că nu vrem să ne autolimităm în felul în care vom face opoziție”, a declarat Dominic Fritz.
USR a fost singurul partid din fosta Coaliție care nu a semnat un acord în scris cu premierul Luca Niculescu.
AUR vrea alegeri anticipate
George Simion, liderul AUR a afirmat în repetate rânduri că partidul său susține în continuare organizarea alegerilor anticipate, chiar și cu un guvern cu puteri depline instalat la Palatul Victoria.
„O să primiți din partea AUR pentru acest nou guvern marionetă. Același număr cât ați primit și pentru cele anterioare. Zero. Noi nu suntem trădători, cum sunt alții care comentează, dar nu prea se prezintă”, a declarat George Simion, de la tribuna Parlamentului.

