„O zi care a început wow și se termină la fel”, a transmis premierul Florin Cîțu, după ce a mers la Teatrul Național București, acolo unde a avut loc unul dintre evenimentele-pilot organizate de Ministerul Culturii.
„O zi care a început wow și se termină la fel. Mi-a făcut o mare plăcere să merg, în această seară, la evenimentul-pilot, „Dineu cu proști”, la Teatrul Național București.
Astfel de spectacole sunt posibile pentru că și iubitorii de cultură au înțeles că singura soluție este vaccinarea”, a scris premierul Florin Cîțu, pe Facebook.
Florin Cîțu: Românii au înţeles că singura soluţie de ieşire din pandemie o reprezintă vaccinarea
Anterior, șeful Guvernului a ținut să le mulțumească românilor pentru că au înțeles importanța vaccinării în lupta cu pandemia de coronavirus.
„Le mulţumesc românilor, pentru că împreună am trecut printr-un an dificil, împreună am purtat mască, am păstrat distanţa socială, împreună ne-am vaccinat! Avem azi un număr record de persoane vaccinate, 120.000 de persoane vaccinate. Campania continuă! Românii au înţeles că singura soluţie de ieşire din pandemie o reprezintă vaccinarea”, a declarat prim-ministrul, când a ajuns la TNB.