Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a făcut, miercuri seară, un apel la ”responsabilitate naţională”, în care apreciază că cea mai importantă lecţie din actuala criză de sănătate este importanţa bunei guvernări şi a maturităţii politice. ”Nu ne putem aştepta ca partenerii noştri apropiaţi să ne ia în serios dacă petrecem luni de zile fără un guvern şi dacă miniştrii vin şi pleacă lunar”, a transmis Custodele Coroanei.
Majestatea Sa a vorbit despre maturitate politică.
Majestatea Sa Margareta a făcut apel la responsabilitate naţională.
”Ştiu, desigur, că luptele politice sunt esenţa democraţiei. De asemenea, ştiu că este uşor pentru cineva ca mine să facă apel la unitate naţională. Dar, în seara aceasta, aş vrea să fac un alt apel: unul la RESPONSABILITATE NAŢIONALĂ. Nu ne putem aştepta ca partenerii noştri apropiaţi să ne ia în serios dacă petrecem luni de zile fără un guvern şi dacă miniştrii vin şi pleacă lunar. Nu ne putem aştepta ca alegătorii să respingă politicienii populişti dacă politicienii existenţi nu le oferă nimic”, a mai trasmis MAjestatea Sa.
Aceasta apreciază că, deşi sectorul nostru privat este vibrant, talentat şi competent, ”nu ne putem aştepta să revenim la o creştere economică puternică – de care are mare nevoie naţiunea noastră – dacă singurul lucru pe care politicienii şi oficialii noştri îl fac este să se certe pe portofoliile Cabinetului”.
”Avem nevoie de un dialog naţional amplu cu privire la evidentele obstacole constituţionale, care împiedică sistemul nostru politic să funcţioneze corect. Nu trebuie să ne ferim de schimbarea constituţională: majoritatea partenerilor-cheie europeni nu numai că vorbesc despre aceasta tot timpul, dar pun în aplicare periodic amendamente constituţionale”, a mai transmis Custodele Coroanei.
”Nici nu trebuie să ne ferim să cerem ca politicienii noştri să fie incoruptibili, dar şi să acţioneze cu simţul responsabilităţii naţionale. Aceasta nu este doar o aspiraţie la un ideal; este o cerinţă absolută. Căci, aşa cum ne-a amintit pandemia, o proastă administrare politică ne costă literalmente vieţi”, a adăugat Majestatea Sa Margareta.
Criza politică din România durează deja din 1 septembrie şi, deocamdată, partidele politice nu au ajuns la un consens care ar putea duce la învestirea unui guvern.