Alegerile parlamentare în diaspora: două milioane de buletine de vot și record de secții: 417

Românii din Diaspora vor vota pentru alegerile parlamentare în 417 secţii, pe parcursul a aproximativ 36 de ore – din cauza fusului orar, primele secţii de votare se deschid sâmbătă, ora 20:00-Australia şi Noua Zeelandă, iar ultimele să se închid, luni, la 06:00-coasta de vest a Americii de Nord, potrivit MEDIAFAX.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie vor fi organizate în străinătate 417 secţii de votare, cel mai mare număr de secţii organizat vreodată în diaspora, cu 111 mai multe, decât la alegerile parlamentare din anul 2012 şi cu 123 mai multe decât la scrutinul pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al MAE Ionuţ Vâlcu.
 

„Din cele 417 secţii de votare propuse, 193 de secţii de votare vor fi organizate pe lângă ambasadele, consulatele şi institutele culturale ale României din străinătate. 217 secţii de votare reprezintă propunerile motivate de MAE pentru a fi create în străinătate, iar 7 secţii de votare vor fi organizate la solicitarea a cel puţin 100 de cetăţeni români care s-au înscris în Registrul Electoral Român până la data de 14 septembrie 2016”, a adăugat purtătorul de cuvânt al MAE.

Pentru alegerile din 11 decembrie, având în vedere numărul redus al alegătorilor din străinătate care s-au înscris în Registrul Electoral, guvernul Cioloş a adoptat OUG 47/2016 care a permis înfiinţării unor noi secţii de votare în afara celor şapte secţii solicitate, potrivit legii de cel puţin 100 de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Cele şapte secţii de votare solicitate de românii din diaspora au fost deschise în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1 secţie de votare solicitată), Republica Moldova (patru secţii) şi în Spania (două secţii).

Doar 8.889 de cetăţeni români vor vota prin corespondenţă la scrutinul parlamentar din acest an, aceştia înscriindu-se în Registrul Electoral Român până la data de 14 septembrie 2016, cu opţiunea votului prin corespondenţă, potrivit sursei citate.

Criteriile care au fost luate în calcul de MAE în formularea propunerilor pentru înfiinţarea secţiilor în străinătate au fost: datele statistice privind prezenţa la vot la scrutinele anterioare, dinamica prezenţei cetăţenilor români în respectivele localităţi, dar localităţile în care, în mod tradiţional, au fost deschise secţii de votare la alegerile anterioare.

Plecând de la experienţele anterioare demersurile MAE s-au concentrat pe adoptarea de măsuri referitoare la asigurarea fluidităţii procesului de votare şi preîntâmplinarea aglomeraţiei la secţiile de votare din străinătate, a precizat purtătorul de cuvânt al MAE.

Cele mai multe secţii de votare vor fi organizate în Italia, 73, în Spania, 53, în Republica Moldova, 35, SUA, 31, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 21, în Franţa 16, în Germania 15, în Belgia, 9 şi în Canada 8.

În localităţile în care la scrutinul din 2014 a fost un flux mare de votanţi, vor fi înfiinţate mai multe secţii de votare, a precizat MAE, făcând trimitere la Chişinău, unde vor fi deschise 12 secţii de votare, Londra, 8 secţii, la Bruxelles, 7 secţii, la Paris 6 secţii, la Roma şi Madrid câte 5 secţii.

Alegătorii din diapora vor avea la dispoziţie şi o hartă interactivă pe site-ul MAE pentru a identifica cea mai apropiată secţie de votare de reşedinţa sau domicilul din străinătate.

Aproximativ două milioane de buletine de vot au fost transmite în diaspora pentru alegerile din 11 decembrie.

„MAE asigură logistica secţiilor de votare din străinătate şi a expediat în acest sens toate materialele necesare votării pentru cele 417 secţii de votare au fost trimse deja 1.993.930 de buletine de vot, jumătate pentru Senat, jumătate pentru Camera”, a spus Vâlcu.

La alegerile parlamentare din diaspora pentru alegerea noului Parlament se va folosi sistemul de verificare a votului multiplu, de prevenire a votului multiplu, care a fost utilizat şi la alegerile locale din 5 iunie.

Pentru a asigura numărul minim de trei membri pentru funcţionarea unui birou al unei secţii de votare din străinătate, MAE deja a desemnat trei persoane, aprecizat purtătorul de cuvânt.

La alegerile de duminică pot vota la secţiile din afara ţării, doar cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

„Practic, cum aceste alegeri se organizează pe circumscripţii electorale, fiecare judeţ în România reprezintă o circumscripţie, toată străinătatea reprezintă o circumscripţie, nr 43. Doar aceia care pot demonstra că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la secţiile de votare în străinătate”, a explicat MAE.

Români care se deplasează temporat în străinătate nu pot vota la secţiile din diaspora, aceştia pot vota doar în ţară, în circumscripţia în care au domiciliul.

Cetăţenii români care se află în străinătate pentru a urma un tratament medical de mai bine de 90 de zile pot vota în baza unui document emis sau avizat de o autoritate medicală pe plan local care se consideră dovada de reşedinţă în străinătate, a precizat Vâlcu.

Vor fi numărate doar voturile prin corespondenţă care ajung la Biroul Electoral pentru votul prin corespondenţă până în data de 8 decembrie urmând ca acestea să fie deschise duminică, pe 11 decembrie, după închiderea secţiilor de votare din ţară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *