Aurelia Cristea si-a anuntat demisia din PSD Cluj dupa 20 ani! „Mi-am pierdut speranța că mai pot schimba ceva din interior”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Initiatoarea legii anti-fumat si fostul deputat PSD in legislatura 2012-2016, Aurelia Cristea, si-a anuntat in cursul zilei de astazi demisia din Partidul Social Democrat, ca urmare a adoptarii controversatelor ordonante de urgenta privind gratierea si modificarea codului penal.

Fostul ministru a declarat ca si-a pierdut speranta ca mai poate schimba ceva din interior. 

„În cursul zilei de astăzi am depus demisia mea din rândurile Partidului Social Democrat. O decizie luată în zorii unei zile care a urmat unei seri și nopți negre pentru România și pentru noi toți. M-am alăturat echipei PSD în urma cu peste 20 de ani, cu speranțe, idealuri și dorința de a clădi un viitor mai bun pentru țara în care m-am născut, trăiesc și în care mi-am crescut copiii. Sunt un om care a clădit de la zero o viață, o carieră, un drum, cu obișnuitele greutăți, urcușuri și coborâșuri. Dar, am fost consecventă și cu speranța mereu că dincolo de fiecare barieră și de fiecare dificultate există un cer senin.

Am venit în arena politică aducând ceea ce învățasem de la dascălii mei și ceea ce câștigasem ca experiența profesională. Am fost conștientă că va fi greu, însă nu am dezarmat aproape niciodată. Nici când am fost atacată, nici când am fost jignită, nici când mi s-au făcut nedreptăți. Pentru că am crezut și cred în continuare că, atâta timp cât ești consecvent cu tine și cu principiile tale și atâta timp cît nu încerci să înșeli încrederea celor din jur, nu există barieră insurmontabilă. Există, însă, un moment clar în care este necesară delimitarea- acela în care principii, valori și credințe care stau la fundația construcției unui popor sunt sacrificate pentru interese personale meschine.

În toată activitatea mea de om politic și parlamentar, am acționat conform câtorva principii personale de neclintit- acelea ale respectului pentru lege și cetățean, ale dialogului, verticalității, congruenței între vorbe și fapte, al integrității. Am simțit direct efectele nepotrivirii dintre aceste principii și abordarea unora dintre oamenii politici, dar am rămas fidelă lor indiferent de consecințe. Într-un astfel de moment, cred că avem fiecare datoria morală să nu rămânem indiferenți. Iar eu nu pot acorda girul meu, chiar din calitatea de membru, unui grup infracțional aflat vremelnic în fruntea PSD și , din păcate, al țării. Sunt convinsă că există un număr suficient de mare de membrii ai Partidului Social Democrat care se ghidează după aceleași principii sănătoase. Sunt convinsă că exact ei vor sta la baza reformării necesare și reconstrucției de credibilitate pe care o consider vitală în acest moment.

Lor le doresc succes, eu însă mi-am pierdut speranța că mai pot schimba ceva din interior. După 20 de ani!

Continui să îndrăznesc să cred ca suntem, individual, o forță care poate fi pusă în slujba binelui colectiv și voi continua să lupt pentru asta alături de cei care împărtășesc aceleași valori!”, este mesajul de adio al Aureliei Cristea din PSD, fost ministru pentru Dialog Social in Guvernul Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *