Senatorul USR Mihai Gotiu, amenintat cu moartea

Senatorul clujean USR Mihai Gotiu a fost amenintat cu moartea pe reteaua de socializare Facebook de pe un cont fals. Acesta considera ca nu este decat o incercare de intimidare care a venit „la comanda” de la adversarii politici deranjați de faptul că cetățenii României au învățat să-și exercite drepturile.

Mesajul de amenințare cu moartea pe care l-am primit reprezintă o tentativă mizerabilă de intindimidare, atât la adresa mea, cât și a altor cetățeni ai României care, din câte am aflat, au primit mesaje similare, în încercarea de a bloca exercitarea unor drepturi și libertăți constituționale – libertatea de exprimare, dreptul de a fi informați și de a se asocia liber. Din verificările pe care le-am făcut, cel care a transmis aceste amenințări se ascunde în spatele unui profil fals de Facebook, ceea ce mă face să cred că nu este o amenințare a unei persoane ”dusă cu pluta”, ci că e făcută la comandă, de către cei care sunt deranjați de faptul că cetățenii României au învățat să-și exercite drepturile, inclusiv, în stradă. Am mai avut parte de amenințări similare și în perioada în care am făcut investigații jurnalistice care deranjau diferitele grupuri de tip mafiot, cu ramificații în politică și în afacerile din România. Nu doar că nu m-au speriat acele amenințări, ci m-au motivat suplimentar, dovedindu-mi că lupt pentru cauze juste. Aceste amenințări, primite de mine și de alți cetățeni, reprezintă un motiv în plus de mobilizare civică, pentru a pune punct inclusiv unor asemenea practici de tip terorist.

Din păcate, astfel de mesaje transmise, de această dată, în spațiul public, ajung să fie citite și de mama mea și de alte rude, prieteni și cunoscuți. Nu atât pentru mine, cât pentru liniștea acestora și a tuturor cetățenilor români, voi depune plângere penală la începutul săptămânii viitoare și mă aștept ca instituțiile statului – și mă refer aici și la serviciile speciale care au avut parte de bugete privilegiate în ultimii ani – să facă dovada competențelor lor și că nu primesc banii degeaba sau în alte scopuri, să-i identifice pe cei care sunt în spatele amenințărilor cu moartea și să-i aducă în fața justiției. Este la fel de grav faptul că orice cetățean al acestei țări primește asemenea amenințări, precum este faptul că un reprezentant al cetățenilor, senator și vicepreședinte al Senatului, este amenințat cu moartea pentru că își exprimă public opiniile în favoarea apărării instituțiilor democratice, începând cu Justiția.

De asemenea, vreau să reamintesc faptul că, recent, majoritatea PSD si ALDE din Parlament a refuzat adoptarea propunerii USR de a transmite un mesaj public împotriva violenței în politică și în societate. Acest lucru nu face decât să încurajeze apariția amenințărilor cu moartea, de genul celei primite de mine și de alți cetățeni români. Pentru a înlătura suspiciunile că s-ar afla în spatele acestor amenințări, le solicit public parlamentarilor PSD & ALDE să-și asume mesajul cerut de USR împotriva violenței în politică și să demonstreze astfel că nu trăim într-o țară cocotieră, a discreționarismului și a intereselor mafiote ridicate la rangul de politici de stat”, a scris senatorul Gotiu, vicepresedinte al Senatului Romaniei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *