Liviu Dragnea: „Am mână proastă la alegerile de premier, aşa că mâine nu voi face nicio propunere. Cred că Iohannis va respecta Constituţia şi ne va accepta nominalizarea”

Politica nationala Slider

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut declaraţii la sediul partidului după şedinţa Comitetului Executiv în care s-a decis schimbarea Guvernului Tudose. 

„Aşa cum bine ştiţi am avut o şedinţă a Cex PSD în care am adoptat unele decizii, pe care le ştiţi. A fost o discuţie lungă, serioasă, cu foarte multe lucruri spuse, profundă chiar şi în care s-a discutat foarte deschis, iar în final s-a supus la vot propunerea ca primul ministru să demisioneze, o hotărâre adoptată cu 60 de voturi pentru şi 4 împotriva şi o abţinere.

Am hotărât ca mâine la ora 11 colegii să revină în şedinţa CeX pentru a discuta propuneri de nominalizare la funcţia de prim-ministru, în aşa fel încât să avem cât mai puţine motive să ne mai temem că vom mai ajunge în această situaţie.

Au fost multe reproşuri, iar concluzia generală a fost că nu se mai poate continua aşa pentru că există o stare conflictuală între partid şi Guvern. S-au referit colegii la ultimele apariţii televizate, există o nemulţumire printre mai mulţi membri de partid, care au văzut apariţii la TV care nu trebuiau să fie. Genul acesta de declaraţii publice trebuie să fie făcute în Comitetul Executiv, ele trebuie discutate în interiorul partidului. S-a creat o stare de tensiune care a tot crescut în ultima perioadă. Cred că au contribuit şi unii colegi de-ai mei, care i-au lăsat să producă scrisori, postări şi o avalanşă de puncte de vedere mai mult sau mai puţin elaborate, care trebuiau discutate în partid. Nu trebuia să ne spălăm rufele în public. Am mai trecut prin această situaţie în octombrie şi tot din cauza unei emisiuni televizate. 60 de colegi au spus că nu vor să mai continuăm cu Tudose.

Se pare că eu am mână foarte proastă şi nu numai la propunerile de premieri, ci şi în multe cazuri. Asa că le-am spus colegilor mei că nu voi face nicio propunere. Mâine eu nu voi face nicio propunere, ci doar voi vota propunerea care iese din dezbatere. Îmi voi asuma votul pe care îl voi da mâine şi le-am spus colegilor mei să se gândească bine în noaptea asta. Fiecare variantă va trebui să fie întoarsă pe toate părţile. Cred că mâine vom avea o discuţie foarte serioasă. Preşedintele Iohannis nu e fericit de situaţia în care am ajuns, ne asumăm asta, dar cred că el va respecta Constituţia şi va respecta din nou propunerea pe care o facem.

Vom garanta cu toţii că nu se va mai ajunge în aceeaşi situaţie.

I-am rugat pe colegii mei să facă un efort şi să înţeleagă că a fost suficientă această perioadă de declaraţii publice, sper să ţină cont de asta pentru că nu vor mai fi acceptate.

Nu m-am gândit să demisionez din fruntea partidului

Pe noi ne interesează ca programul de guvernare să fie pus în practică, cu toate sincopele, până acum am reuşit.

Componenţa Guvernului o va stabili Comitetul naţional.

Tudose a fost ţinta unor manipulări.”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea.

Mihai Tudose a rezistat doar 6 luni şi jumatate în funcţia de premier. Guvernul condus de acesta a primit votul de investitura al Parlamentului pe data de 29 iunie 2017, la doua zile dupa ce Tudose fusese propus pentru functia de premier de coalitia PSD-ALDE.

Predecesorul lui Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, primul premier al coalitiei PSD-ALDE dupa alegeri, a rezistat in functia de prim ministru mai putin de 6 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *