PSD-ALDE cere audit la Regia de Termoficare

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Consilierii locali PSD-ALDE reclamă posibile ilegalităţi la Regia Autonomă de Termoficare Cluj-Napoca şi solicită de urgenţă demararea unui audit al Primăriei Cluj-Napoca.

În şedinţa de Consiliu Local din 17.01.2017 la punctul 20 de pe ordinea de zi, trebuia să se voteze o hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind achiziţia unor centrale termice pentru dotarea a cinci unităţi de învăţământ din Cluj-Napoca.

La întrebarea Consilierului Local Adrian Mureşan (ALDE) privind necesitatea acestei investiţii, având în vedere că anul trecut au fost achiziţionate centrale noi, reprezentantul regiei, spre stupefacţia tuturor, a precizat că fără organizarea unei licitaţii, centralele au fost cumparate şi montate.

Este uluitor modul în care Regia Autonomă de Termoficare înţelege să îşi desfaşoare activitatea de achiziţii în anul 2018, fără să aibă indicatori tehnico-economici aprobaţi, fără o minima transparenţă, existând premisele unor licitaţii trucate, cu câştigători ştiuţi în prealabil.

Este un caz de competenţa DNA, Consiliul Local trebuia să aprobe preţurile de la care să plece licitaţia, ulterior să se organizeze licitaţia, nu invers”, a  mai declarat Consilierul local ALDE Adrian Muresan.

Solicităm de urgenţă demararea unui audit financiar, pentru verificarea tuturor licitaţiilor din ultimii ani, este un caz de o gravitate extraordinară. Pe lângă faptul că regia este susţinută în fiecare an prin subvenţii acordate din bugetul oraşului, fiind o regie neperformantă din toate punctele de vedere, prin acest management prost se crează imaginea de licitaţii prost întocmite, încălcând legea.

Totodată solicit reanalizarea investiţiilor de modernizare a şapte puncte termice în zona Pata-Mărăşti a căror indicatori tehnico-economici s-au aprobat prin HCL 1012 din 19.dec.2017 şi verificarea dacă la aceste obiective licitaţiile s-au derulat fără încălcarea legii.

Aşteptăm raportul de audit până la votarea  bugetului regiei pe anul 2018, întrucât acest mod de lucru este total neprofesionist, în cazul în care nu vom obţine clarificari nu vom vota bugetul” a declarat consilierul local PSD Andras Tothfalusi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *