Normalitatea în România tinde să devină, încet dar sigur, o utopie, un vis prea frumos. E îngrijorător deja câte exemple există despre faptul că normalitatea în ţara noastră nu există. Toată lumea îşi doreşte o ţară ca afară, dar nu ar face nimic pentru asta, întotdeauna trebuie să facă alţii ceva, alţii să se schimbe, alţii să demonstreze ceva. În continuare există români care dau şpăgi şi mici atenţii doctorilor sau unor funcţionari pentru a scăpa mai uşor sau pentru a beneficia de anumite servicii. În continuare există cetăţeni care nu respectă mediul înconjurător şi aruncă gunoaie pe unde apucă. În continuare murim sprin spitale din cauza infecţiilor nosocomiale şi a jegului. În continuare sistemul educaţional e la pământ. În continuare există conaţionali de-ai noştri care aruncă chiştoace pe stradă. În continuare există românaşi care nu îi respectă pe ceilalţi din jur. În continuare există români care provoacă scandaluri. În continuare există conaţionali pentru care limba română este străină, iar elementele de bază din gramatică sunt nişte necunoscute.
Mulţi vor o ţară ca afară, dar nu ar face nimic ca să schimbe asta. SCHIMBAREA pe care o aşteptăm cu toţii porneşte cu paşi mici, de la noi. Noi suntem schimbarea pe care o aşteptăm cu atâta nerăbdare.
Iată o listă de 10 motive care ar face din România o ţară normală.
1. Fără penali în Parlament şi în funcţii de conducere – indiferent că vorbim de Palament sau de vreo intituţie publică e o chestie de normalitate să nu te conducă nişte şpăgari, hoţi, infractori, cercetaţi penal, nu credeţi? Justitia trebuie sa ramana independenta politic, iar partidele sa nu mai aiba niciun cuvant de spus în deciziile magistraţilor.
2. Defrişarea pădurilor să înceteze definitiv – În orice altă ţară civilizată nimeni nu se atinge de păduri, numai la noi se taie şi se defrişează într-un ritm alert. Austriecii nu îşi taie pădurile pentru că la ei e interzis, numai la noi mafia lemnului acţionează nestingherită şi cu voia autorităţilor care îşi trag şi ei partea. Nu e normal deloc ce se întâmplă.
3. Spitalele româneşti să aibă condiţii de cinci stele, ca-n Vest – suntem în anul de graţie 2018 şi încă avem spitale mizerabile şi pline de infecţii nosocomiale. Cum e posibil aşa ceva? Sănătatea populaţiei trebuia să fie prioritatea numărul 1 pentru fiecare Guvern care se află la conducerea acestei ţări şi să realizeze investiţii masive în acest sector. Să nu mai construim săli de sport şi stadioane de zeci de milioane de euro până când nu avem condiţii ca la Viena în toate spitalele spitale. Ce e aşa de greu?
4. Autostrăzi care să lege toate reşedinţele de judeţ – Mi se pare revoltător ca să fac cu trenul 18 ore până la Constanţa în loc să am autostradă până acolo şi să ajung în câteva ore cu maşina. Asta trebuie să fie prioritatea numărul 2 – realizarea de autostrăzi care să lege principalele reşedinţii de judeţ din toată ţara, să poată ajunge şi băimăreanul sau sătmăreanul la Bucureşti pe autostradă, civilizat şi rapid.
5. Sistem educaţional modern şi ancorat în secolul 21 – Prioritatea numărul 3 trebuie să fie investirea în educaţia copiilor. E cu adevărat revoltător să mai existe şcoli în anul 2018 cu buda în fundul curţii, fără manuale, cu condiţii ca-n epoca de piatră şi cu săli în care copiii rabdă frig iarna sau le cade tavanul în cap. Şcoala trebuie să fie după primărie cea mai impotantă instituţie.
6. Salariul minim pe economie să fie la nivelul Uniunii Europene – E nasol pentru un stat european ca salariul minim pe economie să fie de 300 euro, în timp ce în alte ţări membre aceleaşi Uniuni salariul să fie de 1-2000 de euro. Pentru ce mai suntem membri UE atunci? La ce ne foloseşte statutul de membru UE dacă cetăţenii mor de foame?
7. Darea şi luarea de mită trebuie eradicate definitiv – dacă salariile ar fi la nivelul UE, iar medicii ar câştiga ca şi omologii lor de la Viena, Istanbul sau Paris, luarea de mită nu ar mai fi posibilă în sectorul de sănătate. Trebuie să înceteze practica asta comunistă cu datul de „mici atenţii” şi umblatul cu pliculri cu bani pentru rezolvarea unor servici.
8. Românii să înveţe să fie mai prietenoşi cu mediul înconjurător – în sensul că nu e normal să vedem munţi de gunoaie prin păduri, nu e normal să lăsăm resturi menajere în urma noastră după un picnic la iarbă verde, nu e normal să aruncăm mucuri de ţigară pe jos, nu e normal să aruncăm orice fel de gunoi sau un pet în albia unui râu. Să fim mai responsabili cu natura şi să o protejăm mai mult. E nevoie de mai multe campanii de responsabilizare şi de amenzi drastice pentru a stopa distrugerea mediului.
9. Parlamentari mai preocupaţi de interesele populaţiei decât de interesele lor personale – Aleşii neamului trebuie să înţeleagă că ei se află acolo în slujba Poporului şi trebuie să asculte mai des vocea cetăţenilor, să le rezolve problemele şi să le asculte păsurile. Un parlamentar trebuie să fie iubit, apreciat şi să îşi pună la bătaie experienţa acumulată de-a lungul vieţii în rezolvarea unor probleme. El trebuie să fie 4 ani de zile preocupat de binele celor care l-au trimis să îi reprezinte. Fiecare parlamentar să aibă la dispoziţie un singur mandat, dacă nu poate dovedi în 4 ani că e capabil să facă lucruri bune atunci să lase pe altcineva şi să plece. E plin Parlamentul de dinozauri comunişti care nu se mai lasă duşi de acolo şi ţin de scaun. Jos dinozaurii politici!
10. Implementarea sistemului de vot electronic şi obligatoriu – E mai uşor, mai modern şi mai eficient. Suntem în anul 2018, secolul 21, au ajuns nişte oameni în Spaţiu şi votul încă se face cu ştampila ca-n Evul Mediu. Nici nu-i de mirare că încă mai auzim de fraude electorale şi vot multiplu. Şi da, susţin ideea votului obligatoriu. Fiecare cetăţean peste 18 ani să fie obligat să îşi exercite dreptul de a vota şi a alege, ca să nu mai avem discuţii că de ce 46% din populaţie a votat şi pentru restul.
Normalitatea în România, atât de greu de realizat pentru mulţi şi totuşi atât de simplă pentru oamenii normali.