Eckstein demisionează după 28 ani din UDMR!

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Eckstein Kovacs-Peter, vechi politician UDMR, a anunțat astăzi, în Piața Unirii din Cluj, în timpul unui protest anti PSD-ALDE că demisionează din UDMR!

„Piaţa Libertăţii, aşa cum s-a numit mai demult Piaţa Unirii, este un loc important, şi anunţ aici demisia mea din calitatea de membru al UDMR. Nu sunt de acord cu multe lucruri, dar ceea ce a umplut paharul este poziţia UDMR faţă de legile justiţiei. Modificările la Codul de procedură penală au trecut cu voturile UDMR. De asemenea, a contat în această decizie a mea şi cârdăşia cu PSD, este un lucru inacceptabil pentru mine. După 28 de ani de când am devenit membru al UDMR s-a umplut paharul”, a spus Eckstein.

Acesta a fost senator, candidat la primăria Clujului și consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.

Fostul parlamentar a fost aplaudat și felicitat de clujenii prezenți în piață pentru acest gest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *