Senatorul clujean USR Mihai Goțiu, le-a solicitat, în această săptămână, miniștrilor Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu, respectiv Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, printr-o interpelare oficială, să stopeze de urgență abuzurile și ilegalitățile Romsilva, care duc la distrugerea Parcului Național Semenic – Cheile Carașului (PNSCC).
Mihai Goțiu le-a cerut celor doi miniștri să constate în regim de urgență încetarea contractului de administrare al Romsilva pentru PNSCC și acuză practici de tip mafiot ale Regiei Naționale a Pădurilor.
„În ultimele două săptămâni, conducerea Administrației PNSCC, asigurată de Romsilva, a inițiat un asalt final la adresa integrității parcului național din Caraș-Severin. A mimat o dezbatere publică pentru un Plan de Management criminal, după 14 ani de întârziere a aprobării lui. Directorul parcului a anunțat că a invitat la dezbatere reprezentanții ONG-urilor de mediu din zonă, lucru care a fost infirmat de către reprezentanții acestora. În semn de protest, la începutul săptămânii trecute, biologul parcului și membru în Consiliul Științific, Teodora Alina Șinculeț, și-a anunțat demisia. În demisie, a prezentat, pe 23 de pagini, o interminabilă listă de abuzuri și ilegalități în administrarea parcului, dar și presiunile la care a fost supusă în ultimii ani pentru că și-a asumat rolul de avertizor de integritate”, a declarat Mihai Goțiu.
Senatorul USR a acuzat practici de tip mafiot ale conducerii Romsilva. „Din cuprinsul demisiei d-nei Șinculeț, am aflat că, în timpul vizitelor de documentare pe care le-am efectuat în PNSCC, am fost urmărit și filmat într-un spațiu public, fără să fiu informat. Înregistrările au fost distribuite angajaților parcului, pentru a le da de înțeles că știu cu cine mă întâlnesc și cu cine discut, pentru a-i speria și pentru a pune presiune pe cei cu care mă întâlneam. E o practică de intimidare în cel mai pur stil mafiot”, a subliniat senatorul clujean.
Mihai Goțiu, membru al Comisiei pentru Ape și Păduri din Senat, și fost membru al Comisiei pentru Petiții și Abuzuri, a efectuat mai multe vizite de documentare în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, dar și în alte parcuri naționale. O parte a abuzurilor și ilegalităților constatate pe teren au fost confirmate de Corpul de control al Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP), care a decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Incendiul declanșat în vara lui 2017, la doar două zile după vizita lui Mihai Goțiu în Semenic, într-o zonă în care acesta a constatat ilegalități, este obiectul altui dosar de cercetare penală. De asemenea, senatorul USR a depus o sesizare penală pentru informațiile false publicate pe site-ul Administrației PNSCC, conform cărora ar exista un Plan de Management.
„Lipsa Planului de Management este una dintre principalele surse de abuzuri și ilegalități din PNSCC. Acum, directorul PNSCC forțează aprobarea unui Plan de Management distructiv, într-un mod abuziv. De fapt, după 14 ani de amânări, Administrația PNSCC a fost pusă, oficial, în întârziere încă din luna mai, de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate. În termen de 30 de zile Romsilva trebuia să trimită spre aprobare Planul de Management. Încetarea contractului de administrare al Romsilva pentru PNSCC trebuie, pur și simplu, doar constatată”, a completat Mihai Goțiu.
„Există o singură soluție pentru a salva parcurile naționale, pentru că ceea ce se întâmplă în Semenic – Cheile Carașului nu este un caz singular, ci o situație pe care am regăsit-o în documentările și din alte zone. Mă refer la interzicerea, prin lege, a tăierilor de păduri din parcurile naționale. Am văzut, în acest an, cum sunt administrate parcurile naționale din Austria, iar diferența e de la cer la pământ. Împreună cu colegii din Clusterul de Mediu al USR și cu reprezentanți ai ONG-urilor de mediu lucrez la o propunere legislativă prin care parcurile naționale să fie salvate”, a precizat senatorul USR.
De asemenea, acesta a anunțat că va solicita și înființarea unei Comisii de anchetă la Senat pentru situația din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului. Tot la inițiativa lui Mihai Goțiu s-a înființat o Comisie de anchetă a proiectului minier de la Certej, raportul acesteia, finalizat în luna iulie 2018, ajutând la salvarea mai multor zeci de hectare de pădure din Apuseni.