Iohannis, mesaj la Gala Studenţilor Români din Străinătate: „Puneţi în valoare educaţia pe care aţi primit-o aici, în România, şi arătaţi întregii lumi că românii sunt un popor deschis şi creativ”

Politica nationala

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi seară, un mesaj la cea de-a X-a ediţie a Galei Studenţilor Români din Străinătate în care a vorbit despre rolul tinerilor care au studiat în străinătate în dezvoltarea României Moderne.”Puneţi în valoare educaţia pe care aţi primit-o aici, în România, şi arătaţi întregii lumi că românii sunt un popor deschis şi creativ!”, a afirmat preşedintele.

Consilierul presidenţial Ligia Deca a citit, marţi seară, la cea de-a X-a ediţie a Galei Studenţilor Români din Străinătate, un mesaj din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

„Doresc să felicit Liga Studenţilor Români din Străinătate, precum şi reprezentanţii sectorului privat pentru iniţiativa lor de a premia o parte dintre studenţii români care s-au distins prin cariera lor academică peste hotare. Aceşti tineri sunt ambasadori ai culturii şi ai educaţiei româneşti şi reprezintă un important vector în construirea imaginii ţării noastre. În anul care tocmai s-a încheiat am reflectat cu toţii asupra istoriei României centenare. Fără contribuţia tinerilor români care au studiat peste graniţe nu s-ar fi putut pune bazele României moderne. Generaţia paşoptistă, de exemplu, s-a folosit de experienţa studiilor în Europa de Vest pentru a promova ideea unor instituţii democratice şi moderne în ţările române. Progresul tehnologic şi cultural al ţării noastre a fost mereu facilitat de libera circulaţie a ideilor, de cooperarea cu alte popoare din Europa şi din lume. Din păcate, în ultimii ani această mobilitate a fost de cele mai multe ori unidirecţională”, a transmis preşedintele.

Potrivit acestuia, „România are de pierdut de fiecare dată când un tânăr nu găseşte acasă oportunităţile profesionale şi personale pe care le caută”.

„Nu înseamnă, însă, că trebuie să descurajăm mobilitatea academică, pentru că aceasta reprezintă o sursă importantă de parteneriate şi contribuie la realizarea de proiecte economice sau de cercetare comune cu specialişti din alte state. În contextul globalizării, tinerii români care studiază în afara graniţelor pot deveni un catalizator pentru dezvoltarea economică şi socială a României”, a mai transmis preşedintele.

Acesta a îndemnat tinerii, prin intermediul consilierului prezidenţial Lidia Deca, să îşi folosească talentul şi competenţele ”pentru a contribui la progresul economic şi social şi pentru a-şi folosi energia în proiecte de succes”.

„Puneţi în valoare educaţia pe care aţi primit-o aici, în România, şi arătaţi întregii lumi că românii sunt un popor deschis şi creativ!”, a mai transmis preşedintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *