Dacian Cioloş, la primul congres PLUS: „Proiectul pe care vi-l propun nu este doar un partid. Proiectul meu e România şi ştiu ce avem de făcut”

Politica nationala

Convenţia Naţională a PLUS se reuneşte, pentru prima dată, sâmbătă, în prezenţa a peste o mie de membri ai formaţiunii, pentru alegerea lui Dacian Cioloş în funcţia de preşedinte al formaţiunii.

Fostul premier, care în prezent este doar membru al Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii, va candida pentru şefia partidului.

„Eu am decis să mă implic, să particip la construirea unui partid să ne permită să ne luptăm pentru drepturile noastre, un partid în care să se regăsească toţi cei care vor să decidă pentru ei, cum să arate viitorul lor şi al copiilor lor. Fără să te implici nu ai cum să visezi că viitorul poate fi mai bun sau, oricum, rămâi doar cu visul, nu ai mijloacele şi oportunitatea să îl pui şi în practică. Proiectul meu pe care vi-l propun astăzi, însă, nu este doar un partid sau nu este în primul rând un partid. Şi vreau să spun aici şi o să vedeţi că are mai multe înţelesuri acest lucru. Proiectul meu este România. Proiectul meu e România şi ştiu ce avem de făcut: să mergem la europarlamentare şi să dăm primul test politic, să obţinem rezultate foarte bune. Apoi, să construim un proiect solid pentru alegerile prezidenţiale, foarte importante şi ele. Să creştem o elită politică pentru administraţia publică locală şi să câştigăm alegerile locale”, a afirmat Dacian Cioloş, sâmbătă, în discursul ţinut la prima Convenţie Naţională a PLUS.

El le-a spus celor prezenţi că ştiu foarte bine că pot face lucrul acesta, pentru că de acolo vin.

„Să devenim prima forţă politică din România după alegerile parlamentare. Şi pentru asta e nevoie de fiecare dintre dvs, aici în partid, să construim împreună o nouă elită politică. Un proiect inovativ şi care să surprindă pe toată lumea. O organizaţie care să permită membrilor ei să înveţe şi să crească în politică, dar una pentru ceilalţi, nu pentru sine. Să înţeleagă ce datorează societăţii şi cum trebuie să lupte ca să o modeleze într-una mai bună”, a adăugat el.

Cioloş a spus că prin candidatura sa se simte dator în primul rând să pună o temelie puternică acestei organizaţii.

„Suntem cîteva mii, dar încă nu suntem o organizaţie şi trebuie să construim şi, cu cât mai repede, cu cât mai solidă la fundaţie, cu atât mai temeinică şi mai durabilă va fi ea pentru ceea ce avem de făcut în anii următori. Pentru că timpul o să ne prindă din spate, o să începem să o construim de jos în sus”, a mai spus Cioloş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *