Raluca Turcan, propunerea PNL, PMP și USR pentru șefia Camerei Deputaților!

Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, este candidatul comun al PNL, USR și PMP pentru șefia Camerei Deputaţilor, decizia fiind luată marți seară.

Anunțul a fost făcut chiar de Raluca Turcan, la Parlament, alături de liderul USR, Dan Barna, și cel al PMP, Eugen Tomac. Aceasta a vorbit despre obligația pe care o are acum Opoziția față de cetățeni după votul de duminică. 

Votul arată că românii vor o agendă pro-europeană, iar această agendă trebuie transpusă obligatoriu în acțiune politică și în acțiune legislativă”, a spus Turcan.

Desemnarea președintelui Camerei Deputaților reprezintă un moment de maximă responsabilitate pentru partidele din opoziție. Și nu mai vorbim de orgolii, ci de obligația pe care o avem. Pentru a avea șanse de reușită, trebuie să existe un efort comun”, a mai spus Raluca Turcan.

Anterior, PNL aprobase prin vot, în şedinţa Biroului Executiv Naţional de marţi, candidatura deputatei Raluca Turcan (liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor) pentru funcţia de preşedinte al Camerei şi a mandatat conducerea grupului parlamentar să poarte negocieri în acest sens.

, , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *