Daniel Buda, intervenție în Parlamentul European pe tema Pestei Porcine Africane

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Europarlamentarul clujean Daniel Buda a luat cuvântul în Parlamentul European la dezbaterea cu ocazia audierii Comisarului pentru Sănătate, Stella Kyriakides, pe tema pestei porcine africane.

„În calitate de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European, am participat la ședința reunită a acestei comisii alături de Comisia pentru mediu, sănătate publică și sănătate alimentară, unde a avut loc audierea doamnei Stella Kyriakides, Comisarul European desemnat pentru Sănătate.

Am intervenit în cadrul dezbaterii și i-am adresat doamnei Comisar desemnat, două întrebări.

Prima se referă la Pesta Porcină Africană, extrem de prezentă astăzi în statele din Estul Europei. Se pare că măsurile luate până acum nu sunt foarte eficiente în combaterea acestui virus care nu are granițe.

În ultima vreme, avem de-a face cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri. Doar în acest an au fost detectate 1470 de noi focare la nivelul Uniunii Europene, riscând ca în scurt timp prezența acestuia să se manifeste serios și în statele din Vestul Europei.

Există astăzi serioase îngrijorări atât în rândul fermierilor, cât și în rândul experților în sănătatea animalelor, cu privire la impactul devastator asupra acestui sector. Din păcate, vorbim până acum de mii de fermieri afectați, existând riscul să avem de a face chiar cu o criză alimentară.

În acest context, i-am solicitat doamnei Comisar desemnat să îmi comunice care este viziunea și strategia domniei sale, astfel încât, pe termen scurt și mediu, să prevenim răspândirea pestei porcine africane și cum ar trebui diversificate măsurile de biosecuritate, care s-au dovedit ineficiente până acum?”, a susținut Buda.

Răspunsul primit de la Comisarul european desemnat:

„Pentru mine, sănătatea animalelor și bunăstarea lor este o parte importantă din planul “O singură sănătate”. PPA este într-adevăr o boală devastatoare. Nu afectează oamenii însă reprezintă o amenințare pentru creșterea animalelor și pentru comerț. Situația la nivel global este îngrijorătoare din acest punct de vedere și pot să vă spun că poziția mea este oarecum diferită față de ce s-a spus până acum. Comisia are un cadru legal foarte puternic și o strategie armonizată care ne-a ajutat să restrângem în anumite regiuni răspândirea PPA, cum s-a întâmplat în Republica Cehă unde ea a fost eradicată. În alte regiuni însă, din cauza frontierelor cu țări afectate de PPA, sunt probleme mai mari. Trebuie să avem un control mult mai eficace, să creștem măsurile de biosecuritate la nivelul fermelor, să creștem nivelul de conștientizare, să facem investiții în cercetare, pentru că în momentul actual nu avem vaccinuri pentru această boală și, în felul acesta, dacă UE dă exemplul, ne von putea asigura că boala nu se va mai răspândi în continuare, o boală care afectează porci și animale dar care este devastatoare pentru toți cei care locuiesc în acele regiuni. Sunt absolut conștientă de problemă. Vă mulțumesc”, a precizat comisarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *