Cum ar putea arăta un posibil Guvern PNL!

Viitorul Guvern din jurul PNL, care va fi condus, probabil, de Ludovic Orban, ar putea fi format din 15 – 16 ministere, unele portofolii urmând a fi comasate, potrivit Mediafax.

După consultările dintre preşedintele Klaus Iohannis şi liderii partidelor parlamentare, propunerea actuală de premier înaintată de PNL, Ludovic Orban, ar putea fi cea aleasă pentru a conduce un nou Guvern compus din 16 ministere, au declarat surse politice, pentru Mediafax.

Ministerul de Externe ar urma să includă portofoliul Afacerilor Europene şi cel al Relaţiei cu Românii de Pretutindeni. Aici, ministrul propus ar putea fi Bogdan Aurescu, consilier prezidenţial pe politică externă şi fost ministru de Afaceri Externe.

Pentru Ministerul Dezvoltării, Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, este una dintre cele mai discutate propuneri, conform surselor.

De asemenea, Florin Cîţu ar putea ajunge noul ministru al Finanţelor. Acesta este liderul senatorilor PNL şi a fost de mult luat în discuţie ca ministrul de Finanţe din umbră, fiind mereu un oponent al măsurilor luate de ministrul actual interimar al Finanţelor, Eugen Teodorovici. Acest minister ar putea fi comasat cu Ministerul Economiei, cel al Energiei, ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, dar şi Turismul, au explicat sursele. La Ministerul Apărării un nume luat în calcul pentru a conduce portofoliul este Ovidiu Raeţchi, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor. La Ministerul Fondurilor Europene – Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie, la Ministerul Muncii – Dan Vîlceanu, deputat PNL și la Ministerul Transporturilor – Lucian Bode, fost ministru al Economiei

, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *