Prezidențiale 2019. Tinerii clujeni votează masiv la Cluj

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Consiliul Tineretului din România (CTR) a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe tineri să participe la vot. Conform unei analize făcute în cursul zilei, pe primul loc, la numărul de votanți în rândul tinerilor, s-a situat Clujul.

La ora 14.00, 19,71% dintre cei care au votat în România erau tineri sub 35 de ani. Conform analizei relizate de CTR, la ora 14.00, Clujul conducea în topul județelor cu cel mai mare număr de votanți cu vârsta între 18 și 35 de ani.

Astfel, din cei 1.020.473 de tineri care au fost la urne, 29,49% au votat la Cluj, 29,25% la Buzău și cu 25,08%, în Ilfov. 

Cu această ocazie CTR a publicat și o analiză a participării tinerilor la alegerile europarlamentare.

Prezența semnificativă a tinerilor la alegerile europarlamentare și la referendumul organizat pe 26 mai 2019 a creat o emulație în societate, fiind pentru prima dată după mult timp când tinerii nu au fost percepuți ca fiind o categorie socială absentă la alegeri„, spune Consiliul Tineretului din România (CTR).

La europarlamentare, pe primele cinci locuri cu cea mai mare prezență a tinerilor la vot raportat la numărul total de tineri cu domiciliul în acel județ, au fost Cluj, Ilfov, București, Arad și Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *