Senatorul Vasile Ilea și Remus Lăpușan solicită oprirea exportului de lemn și direcționarea masei lemnoase exploatate spre unitățile autohtone de producție

Comunicate POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Senatorul Vasile Ilea și liderul județean al partidului PRO România Cluj, Remus Lăpușan, solicită autorităților competente oprirea exportului de lemn, în condițiile în care mii de metri cubi de bușteni au plecat spre export în ultima perioadă, și direcționarea lemnului exploatat legal către procesatorii români de material lemnos.

„Cred că este momentul să dăm dovadă de mult mai multă responsabilitate, și asta din mai multe puncte de vedere. Trebuie să ne gândim că tăierile masive și iresponsabile de masă lemnoasă dăunează grav echilibrului din mediul înconjurător – și mă refer aici mai ales la afectarea ecosistemelor, la alunecări de teren, la reducerea cantității de oxigen. Iar pe de altă parte, exportul în sine de materie primă lemnoasă este dăunător mediului economic. Exploatarea suprafețelor împădurite trebuie făcută în primul rând în mod rațional, iar lemnul brut care rezultă trebuie să meargă către fabricile noastre de prelucrare a lemnului, putând reprezenta o modalitate de repornire a producției acestora în era post-coronavirus. Nu este normal ca, de exemplu, noi să exportăm bușteni, fabricile noastre de mobilă să se închidă iar apoi să importăm mobilă la prețuri aberante, mult peste prețul cu care am exportat buștenii!”, susține Remus Lăpușan, lider PRO România Cluj.

„În situația actuală, în care este așteptată o criză economică după ce vor trece etapele de vârf ale pandemiei generate de coronavirus, partidul PRO România se gândește la măsuri concrete care să vină în sprijinul agenților economici, astfel încât să putem depăși cu bine perioadele dificile care vor urma”, se arată într-un comunicat de presă al Pro România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *