Legea-i pentru fraieri. Chef cu peste 100 de invitați, organizat de europarlamentarul PNL Rareș Bogdan de ziua fiicei sale la restaurantul Da Vinci din Cluj

Celebrul restaurant Da Vinci din cartierul clujean Bună Ziua a găzduit petrecerea organizată de europarlamentarul PNL Rareș Bogdan cu ocazia zilei de naștere a fiicei sale, la care au participat peste 100 de invitați în incinta restaurantului, deși acest lucru este interzis pe perioada stării de alertă.

În timp ce autoritățile române îi penalizează pe cetățenii simpli care nu respectă aceste măsuri impuse de Guvern, pe politicienii de rang înalt din PNL nu îi vede nimeni și le este permis să încalce cu bună știință aceste reguli de protecție în timpul stării de alertă.

Cotidianul Libertatea a intrat în posesia unor fotografii din zona restaurantului și se poate vedea foarte bine cum invitații lui Rareș Bogdan petrec în voie, deși orice eveniment indoor cu mai mult de 20 de persoane sunt interzise.

„Conform reglementărilor din starea de alertă, în toată România este interzis restaurantelor să-și primească oaspeții altundeva decât pe terasă sau în grădină. Dacă închiriezi locul pentru un eveniment privat, nu poți avea mai mult de 20 de invitați înăuntru”

Peste 100 de persoane s-au distrat în voie înăuntru, fără mască de protecție și fără respectarea măsurilor de distanțare socială, a povestit pentru Libertatea un martor ocular.

La evenimentul privat au participat, printre alții, milionarul Daniel Metz și Matei Miko.

Managerul restaurantului, Adela Logean, a recunoscut oficial că a pus mese și înăuntru pentru petrecerea privată organizată de prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan.

„Este deschisă terasa, am în terasă 50 de persoane și înăuntru ceva. Sunt … șase mese, le-am organizat cum se cuvine. Ba da, este și afară și în interior. În numărul permis. În interior, sunt 20 de persoane. Este în ordine, vă mulțumesc„, a spus Logean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *