Dosar penal după inaugurarea nocturnei stadionului din Florești și nerespectarea normelor de distanțare socială

Procurorii din Cluj au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, deoarece participanții n-ar fi respectat regulile de distanțare socială la inaugurarea nocturnei din comuna Florești, în prezența primarului Horia Șulea, candidat independent cu susținerea PSD, UDMR și PMP, scrie MEDIAFAX.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca anunţă că au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce aproximativ 400 de persoane au participat la inaugurarea nocturnei de pe terenul de fotbal din comuna Floreşti, judeţul Cluj.

Săptămâna trecută a avut loc inaugurarea tribunei și a nocturnei de la stadionul din cea mai mare comună din țară, unde primarul Horia Şulea a pus în scenă o festivitate cu torțe, în care distanțarea socială nu s-a respectat.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, urmărirea penală se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, potrivit Mediafax.

Participanţii la inaugurarea instalaţiei de nocturnă a terenului de fotbal din Floreşti nu ar fi respectat măsurile de distanţare socială.

„În contextul stării de alertă şi a măsurilor de prevenire sau combatere a bolii infectocontagioase SARS-COV-2, luate la nivel naţional, la data de 19.09.2020, ora 19:00, pe str. Someşului din localitatea Floreşti, jud. Cluj, era în desfăşurare o manifestaţie ocazionată de inaugurarea instalaţiei de nocturnă a terenului de fotbal, adunare la care au participat un număr de aproximativ 400 de persoane, fără a se respecta măsurile de distanţare socială”, se arată în comunicatul procurorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *