Deputatul Emanuel Ungureanu și-a prezentat raportul de activitate pe 350 de pagini – VIDEO

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Deputatul clujean USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, și-a prezentat raportul de activitate pentru mandatul 2016-2020, constând în 350 de pagini, atât în format electronic, cât și printr-un videoclip.

Ungureanu își dorește un mandat de deputat în Parlamentul României după ce a eșuat la alegerile locale pentru Primăria Cluj-Napoca, unde a strâns 8% din voturile clujenilor.

„Începând cu 4 ianuarie 2017 m-ați putut vedea în 80 din spitalele României, în vizite neanunțate, făcând anticameră la 3 miniștrii ai Sănătății, profund corupți, încercând să găsesc finanțări pentru spitale aflate într-o stare deplorabilă.

Corupția este generalizată in sistemul sanitar, ca un cancer care a metastaziat și nu mai poate fi controlat.

În urma unor rapoarte solicitate corpului de control al Ministerului Sănătății am sesizat DGA, DNA, DIICOT cu privire la fapte grave de corupție, am determinat schimbarea unor manageri de spitale corupți sau incompetenți, modernizarea, măcar parțială, a unor spitale în care am filmat mizeria cruntă și poate cel mai important – am inspirat curaj!

Cel mai mare deficit din sistemul sanitar nu este cel financiar, ci este cel de caracater! Lupta mea împotriva unor ‘dumnezei’ medicali corupți ca Lucan și Beuran simbolizează pentru oamenii tineri sau mai în vârstă, dar care vor schimbarea profundă a sistemului sanitar, faptul că lucrurile se pot schimba doar prin muncă, energie, unitate, și încurajarea avertizorilor de integritate din spitalel să exprime critici constructive pentru îmbunătățirea din interior a sistemului sanitar.

După 4 ani de lupte teribile, am nevoie de sprijinul vostru, de votul vostru, indiferent dacă sunteți din USR sau PLUS, vreau să continui această luptă, să nu rămân cu jumătate de drum parcurs, ci alături de niște colegi ca Vlad Voiculescu sau alți oameni dedicați sistemului sanitar, în executiv de data aceasta și cu altă majoritate parlamentară, să putem produce schimbările de care are nevoie sistemul sanitar„, a scris Ungureanu.

Întregul raport de activitate structurat pe 350 de pagini poate fi citit AICI, iar rezumatul AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *